Accident rutier

Trei răniți după ce șoferul, un tânăr de 19 ani, băut, a pierdut controlul într-o curbă

Etilotestul a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului
Etilotestul a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului

Un tânăr în vârstă de 19 ani, beat la volan, a provocat un accident în care trei dintre pasagerii din mașina sa au fost răniți după ce a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea pe drumul dinspre Schitul Mănăstirii Putna spre centrul comunei Putna. Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 3.20 din noapte, iar din fericire consecințele nu au fost foarte grave, cel puțin așa au indicat primele investigații medicale transmise de la spitalul din Rădăuți către polițiști.
Din cercetările poliției a rezultat că un tânăr în vârstă de 19 ani, Mihai B., din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui Mercedes Benz, pe drumul comunal din Putna, pe sectorul de drum amintit, după o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra mașinii, care s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului său de deplasare.
Ambulanțele direcționate la locul accidentului au preluat trei tineri, un băiat și două fete. Cei trei aveau contuzii și traumatisme la nivelul picioarelor, fiind conștienți și cooperanți.
În privința tânărului care a condus, și care nu acuza leziuni, etilotestul a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus și el la spital, dar pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporal din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii