Ofițerii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au reușit să dea de urma celor trei suspecți în cazul tentativei de tâlhărie de la sfârșitul săptămânii trecute, de la Negostina, în urma căreia o tânără care se afla în autoturismul personal, împreună cu cei doi copii minori, a fost împușcată.
În cursul zilei de ieri, anchetatorii au reținut trei tineri, toți din Negostina, suspecți principali în acest caz. Florin Vasile Țapoveț, în vârstă de 17 ani, Adrian Iulian Moroșan și Vasile Abramiuc, ultimii de 18 ani, au fost încătușați și duși, spre după-amiază, în fața magistraților Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă.
Surse judiciare ne-au mărturisit că ideea jafului armat i-a venit lui Țapoveț, căruia, de altfel, i-ar fi aparținut și pistolul cu bile de cauciuc cu care s-a tras.
Arma, ne-au mărturisit aceleași surse, nu a fost încă găsită.
Ceilalți doi suspecți, Moroșan și Abramiuc, mai spun anchetatorii, ar fi recunoscut fapta. Primul dintre cei doi a fost și cel care a tras și a motivat în fața oamenilor legii că pistolul s-a descărcat accidental.
Spre seară, cei trei au fost încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după ce judecătorii rădăuțeni au decis emiterea de mandate de arestare pentru 19 zile în cazul lui Țapoveț (pentru că e minor) și 29 de zile pentru ceilalți doi.
Vroiau să îi fure mașina
Surse din rândul anchetatorilor ne-au povestit, ieri, cum a reușit să scape victima, Anghelina P., în vârstă de 26 de ani, din Republica Moldova, cu reședința în municipiul Rădăuți, de cei trei tâlhari.
Vineri seara, 8 octombrie, tânăra a venit cu mașina personală, un Mercedes Benz C 180, la o cumătră de-a sa din satul Negostina, comuna Bălcăuți.
În timp ce aștepta în mașina, trei tineri necunoscuți s-au apropiat de autoturism, iar unul dintre ei a deschis portiera și i-a cerut banii, amenințând-o cu un pistol.
Individul a intrat în mașină și s-a uitat în poșeta pusă pe scaunul din dreapta față, însă nu a găsit bani.
I-a cerut victimei să-i dea mașina, iar în momentul în care individul a ieșit din autoturism să treacă el la volan, Anghelina P. a apăsat pedala de accelerație până la fund și a demarat în trombă. Atacatorul s-a agățat de portieră, însă după câțiva metri a căzut. La scurt timp, însă, tânăra a simțit o durere la coapsa dreaptă, iar când s-a uitat să vadă ce se întâmplă și-a dat seama că a fost împușcată.
Agresorul a tras asupra ei prin portiera întredeschisă, însă leziunile au fost superficiale, necesitând pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.