O mașină a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava în care se afla un ofițer și doi agenți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a izbit violent, azi-noapte, pe DN 17, pe raza comunei Șcheia, un alt autoturism care circula din sens opus, accidentul soldându-se cu nu mai puțin de șapte victime.
Cei trei polițiști care se aflau în misiune au avut cel mai mult de suferit, fiind transportați la spital în stare gravă.
La volanul mașinii de poliție, un Logan de culoare roșie, se afla un agent în vârstă de 24 de ani, care are nevoie, din primele investigații, de aproximativ 70 de zile de îngrijiri medicale.
Ceilalți doi, un agent și un ofițer, au suferit leziuni pentru care necesită circa 40 de zile de îngrijiri medicale.
Unul dintre polițiștii răniți a fost transferat azi dimineață la un spital din Iași.
Care șofer a greșit?
Într-un comunicat remis azi dimineață de IPJ Suceava se prezintă scenariul accidentului produs în jurul orei 1:15, fără însă a preciza care șofer a greșit în acest caz: „Autospeciala de serviciu condusă de un agent de poliție, posesor al permisului de conducere pentru categoriile ”B, C și E” din anul 2006, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus din sens opus de N.Adrian de 27 ani, din municipiul Suceava”.
Totuși, din primele informații, confirmate chiar de surse din cadrul IPJ Suceava, mașina de poliție a fost cea care a intrat pe contrasens și a provocat accidentul.
În celălalt autoturism, un Ford, pe lângă șofer se aflau alți trei tineri, două fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani. Dintre toți, o fată de 21 de ani, Roxana P., din comuna Răchiți, județul Botoșani, se află și ea în stare gravă.
Ancheta, preluată de procurori
Atât polițistul care se afla la volan, cât și celălalt conducător auto au fost puși să sufle în alcooltest. Agentul de poliție nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă în cazul tânărului de la volanul autoturismului Ford, alcooltestul a indicat o alcoolemie în aerul expirat de 0,43 la mie.
„Cercetarea la fața locului a fost efectuată de echipa operativă sub coordonarea procurorului șef secție penală din cadrul Tribunalului Suceava, la care a participat și conducerea I.P.J. Suceava. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea clarificării cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se precizează într-un comunicat al poliției.





