Trei polițiști de frontieră vasluieni, judecați în dosarul Albița pentru fapte de corupție, au fost destituiți de către conducerea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Vaslui după ce au fost prinși consumând băuturi alcoolice în timpul serviciului.
Aflați la dispoziția șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Vaslui încă din primăvara acestui an, de când au fost puși sub acuzare în dosarul Albița, cei trei polițiști de frontieră au fost destituiți în urma unor abateri disciplinare, respectiv consumul de alcool în timpul programului de lucru.
Măsura luată de către conducerea IJPF Vaslui vine la scurt timp după ce polițiștii de frontieră în cauză scăpaseră de concedierile colective făcute odată cu reorganizarea instituției, la fel ca ceilalți 45 de colegi aflați la dispoziția șefului IJPF Vaslui și cercetați pentru fapte de corupție în același dosar.
„Măsura destituirii celor trei agenți de poliție de frontieră vasluieni a fost aplicată în baza Statutului Polițistului, fără ca aceasta să fie contestată de vreunul dintre ei. Înainte de a fi dați afară din serviciu, polițiștii de frontieră în cauză desfășurau doar activitate administrativă, de birou, fără ca ei să mai aibă dreptul la control documente sau la port de armă și muniție”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui, Irina Mirică.
În prezent, din cei 48 de polițiști de frontieră vasluieni cercetați în dosarul Albița, 43 sunt încă angajați ai IJPF Vaslui, în condițiile în care, pe lângă cele trei destituiri, un agent și-a suspendat, la cerere, raportul de serviciu pe o perioadă de doi ani, în timp ce alt polițist de frontieră s-a pensionat pe caz de boală.