Trei accidente s-au petrecut într-un interval de câteva ore pe drumurile din județ, trei pietoni fiind transportați la spital cu leziuni grave.
Primul accident s-a petrecut miercuri, în jurul orei 17.45, pe DN 17 A, pe raza comunei Marginea, când un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Frătăuții Vechi, Ionuț G., în timp ce conducea o autoutilitară Fiat, a acroșat un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima, Dimitrie P., a fost preluată de o ambulanță, fiind dusă la spital în comă de grad II-III și leziuni la nivelul capului.
După aproximativ trei sferturi de oră, un alt pieton avea să fie lovit de o mașină, în municipiul Rădăuți. De data aceasta, victima, o femeie în vârstă de 68 de ani, din localitate, traversa strada pe o trecere de pietoni, când a fost acroșată cu oglinda unui autoturism BMW. Acesta din urmă era condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani, Bogdan A., tot din Rădăuți.
„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
La nici o oră după miezul nopții, la dispeceratul poliției județene s-a anunțat un nou accident rutier grav a cărui victimă a fost tot un pieton.
S-a întâmplat la Drăgușeni, pe DN 2. Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Republica Moldova, care conducea o autoutilitară Mercedes ce tracta o remorcă, a dat cu mașina peste un bărbat în vârstă de 71 de ani, din județul Mehedinți.
Polițiștii spun că vina aparține victimei, care se deplasa pe mijlocul părții carosabile.