Trei persoane, în greva foamei întrucât spitalul din Codlea nu a fost redeschis



Trei persoane, între care fostul consilier din Codlea Erwin Albu, au intrat, vineri, în greava foamei, în semn de protest față de faptul că Spitalul Codlea nu a fost deschis în 15 septembrie, așa cum se anunțase, ca urmare a câștigării în instanță a suspendării deciziei MS de închidere a unității.
„Începând de astăzi, 16 septembrie, protestul meu față de batjocura autorităților va lua alte forme. Am decis să intru în greva foamei pentru că
drepturile noastre, ale codlenilor, nu sunt, până azi, absolut deloc respectate. După atâtea luni de proteste, autoritățile încă nu reușesc, nu vor să redeschidă spitalul, nesocotind nu doar nevoile comunității noastre, dar până și o decizie judecătorească executorie. Voi face greva foamei până la redeschiderea Spitalului Municipal Codlea”, a anunțat fostul consilier local Erwin Albu.
Lui Albu i s-au alăturat, vineri, două femei în vârstă de 35 de ani, care au început și ele greva foamei.
„Săptămâna viitoare vom face o serie de proteste în fața spitalului. Va fi amenajată o zonă cu campare în fața spitalului, pentru că mai sunt și alți cetățeni
care vor să ni se alăture. Am ales această formă de protest pentru că orice acțiune pe care vrem să o organizăm este interzisă de primarul din Codlea”, a declarat Albu pentru corespondentul MEDIAFAX.
Managerul Spitalului Municpal din Codlea, Claudia Coste, anunța, la începutul lunii septembrie, că unitatea s-ar putea redeschide în 16 septembrie
după ce Direcția de Sănătate Publică Brașov a aprobat clasificarea de categoria a patra a spitalului și se mai aștepta doar avizul Ministerului Sănătății pentru clasificarea spitalului, astfel încât să se poată încheia contractul de finanțare cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Curtea de Apel Brașov a admis, în luna august, cererea de suspendare a Hotărârii de Guvern în urma căreia Spitalul Municipal din Codlea a fost închis în
1 aprilie, decizia instanței fiind valabilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond.
În urma deciziei Curții de Apel, care este executorie, Casa de Asigurări de Sănătate Brașov este obligată să reîncheie contractul de finanțare cu Spitalul din Codlea până la soluționarea cauzei.
Spitalul din Codlea a fost închis în 1 aprilie, în urma HG 212/9.03.2011 prin care a fost sistată finanțarea către spital din partea Casei de Asigurări de Săătate. După închiderea spitalului, la jumătatea lunii aprilie, a fost redeschisă o cameră de gardă cu sprijinul municipalității, unde până în prezent au fost tratați aproximativ 1.300 de pacienți.
Locuitorii din Codlea au făcut zeci de proteste, în cursul lunilor martie – aprilie, în fața spitalului și în centrul orașului pentru redeschiderea spitalului.