– Printre acestea s-a aflat și un copil de 6 ani, intoxicat cu alcool
– Un student în vârstă de 21 de ani, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a ajuns la Reanimare după o beție cu colegii
– Un bărbat din Fălticeni a băut din greșeală clor
Trei persoane au ajuns luni seara, în decurs de numai câteva ore, la Spitalul Județean Suceava în urma unor intoxicații. Printre acestea s-a aflat și un copil de 6 ani, intoxicat cu alcool.
Este vorba despre o fetiță din Botoșana, care a băut câteva guri de țuică la îndemnul unui băiat mai mare de prin vecini. Incidentul s-a petrecut pe când părinții celor doi copii erau la muncă la câmp. Când s-au întors acasă, părinții fetiței s-au speriat de starea în care se afla aceasta, și au adus-o la spital. Medicii pediatri ne-au declarat că pacienta nu era în stare gravă și a fost externată ieri dimineață după ce i s-a aplicat tratament. Ei atrag atenția părinților să nu lase băutură sau substanțe toxice la îndemâna copiilor, astfel de episoade putându-se transforma în adevărate tragedii.
Un student în vârstă de 21 de ani, de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a ajuns la Reanimare după o beție cu colegii. Tânărul a băut mai mult la o petrecere studențească și, pentru că a căzut inconștient, colegii de cameră au chemat salvarea. După o noapte de stat în perfuzii, studentul a fost transferat în Secția de Medicină Internă, dar a cerut să plece din spital, starea lui fiind destul de bună. El a explicat cadrelor care l-au îngrijit că este foarte rușinat de incident, și că de acum încolo se va opri la timp „din băutură”. Cum pacientul nu punea probleme, el a fost externat ieri dimineață.
Un fălticenean de 37 de ani a ajuns la același spital intoxicat cu soluție de clor. Bărbatul, D.L., a povestit că nu a dorit să se sinucidă, ci pur și simplu a băut din greșeală soluția toxică. Lichidul se afla într-o sticlă cu etichetă de apă minerală, iar fălticeneanul a luat două guri pentru a se răcori. „Mi-am dat seama după prima înghițitură că nu este apă minerală, ci clor, și m-am oprit. De altfel, am început să vomit la scurt timp după ce am băut. De frică am venit la spital, pentru că mă simțeam rău”, a spus bărbatul.
Medicii care se ocupă de caz ne-au declarat că pacientul este în afara oricărui pericol, evoluția lui fiind bună în urma aplicării tratamentului.





