Trei partide atacă OUG prin care MS devine unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar



UDMR, PDL și PPDD atacă la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, a anunțat, marți, fostul ministru al Sănătății Cseke Attila, care susține că aceasta contravine mai multori prevederi constituționale.
Fostul ministru al Sănătății Cseke Attila a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că, la inițiativa UDMR, PDL, PPDD și Uniunea vor ataca la Curtea Constituțională legea de aprobare a Ordonanței de Urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deoarece „contravine mai multor legi, principii și prevederi constituționale”.
„În primul rând, prevederile privind centralizarea achizițiilor la nivelul Ministerului Sănătății contravin tuturor principiilor de descentralizare despre care vorbește Guvernul și încalcă principiul autonomiei locale, care este înscris în Constituție”, a declarat Cseke Attila.
Potrivit acestuia, dacă un primar constată că la un spital din subordinea Consiliului Local este nevoie de un computer tomograf, iar din bugetul local se votează alocarea în acest scop a 90% din suma necesară, urmând ca 10% să fie cofinanțare de la Ministerul Sănătății, în baza prevederilor legii de aprobare a OUG 71/2012, deși comunitatea locală va da mare parte din sumă, achiziția se va face la nivel central.
„Acest lucru încalcă principiul autonomiei locale, pentru că, practic, banii comunităților sunt naționalizați la nivel central”, a afirmat fostul ministru al Sănătății.
Totodată, potrivit lui Cseke, care este și deputat UDMR, noile prevederi legale contrazic unele aspecte din legea finanțelor publice locale.
„Cine va răspunde de cheltuirea banilor locali la nivel central? Este o problemă, deoarece, conform Legii finanțelor publice locale, responsabilitatea privind cheltuirea sumelor din bugetele locale aparține ordonatorilor de credite de la nivelul administrației locale, iar cum Legea finanțelor publice locale este o lege organică, ea nu poate fi modificată printr-o lege ordinară, cum este cea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență”, mai spune Cseke.
Deputatul UDMR consideră că noua lege contravine și principiului descentralizării, care ar trebui respectat cu atât mai mult cu cât se pregătește regionalizarea administrativ-teritorială, însă concomitent anulează și o parte din efectele pozitive ale descentralizării din domeniul sanitar.
„Aceste măsuri trădează o tendință contrară descentralizării despre care se vorbește, deși se pregătește și regionalizarea, și anulează o parte din efectele descentralizării spitalelor pe care am făcut-o în 2010 și care sunt pozitive”, a mai spus fostul ministru al Sănătății.
Camera Deputaților a adoptat, marți, legea de aprobare a Ordonanței de Urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deputații opoziției criticând ordonanța pe motiv că „centralizează resursele la minister, cu efecte negative asupra pacienților și medicilor”.
Ordonanța a fost adoptată cu 226 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și 6 abțineri.
Ordonanța 71/2012 prevede desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziție publică cu acorduri-cadru, în numele și pentru unitățile sanitare publice cu paturi din rețeaua ministerului și a autorităților administrației publice locale. Guvernul susține că scopul acestei măsuri îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziționarea de produse și servicii de calitate și stabilirea unor variații mai mici de prețuri.
Camera Deputaților este for decizional în legătură cu această ordonanță.