Sucevenii care optează pentru tariful social trebuie să știe că pot urmări programele TV doar vreo trei ore zilnic, și mai pot folosi 2-3 becuri maxim cinci ore pe zi, în funcție de câți Wați are fiecare bec. În tariful social se pot încadra acele familii care consumă 60 kWh pe lună, adică 2 kWh pe zi, la un tarif de 0,16 RON (fără TVA și accize). Aceasta înseamnă, după cum ne-a explicat purtătorul de cuvânt al E.ON Moldova, Lucian Luca, că poți folosi 1-2 becuri de 100 W câte cinci ore pe zi sau 2-3 becuri de 40 W alte câteva ore pe zi, și poți să urmărești zilnic cam trei ore emisiuni la televizor. Dacă solicitați tariful social dar depășiți un consum de 2-3 kWh pe zi, automat intrați la un tarif de 0,38 RON (fără TVA), iar dacă consumul zilnic este de peste 3 kWh veți plăti aproximativ 0,75 lei/ kWh (fără TVA).
Acest tarif îi avantajează pe cei cu consumuri mici, însă aceștia trebuie să fie foarte atenți la obiectele electrocasnice pe care le folosesc zilnic. Dacă într-o lună au consumuri mai mari pot fi „taxați” la tariful maxim. Tariful social pentru energia electrică se aplică numai consumatorilor casnici cu un venit lunar net pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul minim pe economie, ceea ce înseamnă că de la 1 ianuarie 2007 vor beneficia de „curent ieftin” doar cei care au un venit pe membru de familie în valoare de 390 RON. La jumătatea anului trecut din totalul de 230 de mii de consumatori casnici, 120 de mii erau beneficiari ai tarifului social. În acest moment, numărul de abonați casnici – beneficiari de tarif social a scăzut la jumătate, înregistrându-se 60 de mii. Cei mai mulți suceveni – abonați casnici au optat pentru tariful standard cu abonament sau cu rezervare. La tariful standard, un sucevean plătește 0,288 RON/ kWh (fără TVA), la care se mai adaugă 0,1386 RON înmulțit cu numărul zilelor din luna respectivă.





