Miză mare

Trei oferte depuse pentru licitația de reparații stradale în municipiul Suceava

Contract de 15 milioane de lei pentru reparații stradale în municipiul Suceava, în procedura de licitație
Contract de 15 milioane de lei pentru reparații stradale în municipiul Suceava, în procedura de licitație

Contractul de reparații stradale în municipiul Suceava, care expiră luna aceasta, este miza unei licitații de peste 3 milioane de euro, la care s-au depus deja oferte atât de la companii sucevene, cât și din afara județului.
Detalii privind ofertele depuse au fost anunțate de primarul Ion Lungu, care speră în finalizarea licitației în cel mult două luni.
“A avut loc licitația pentru reparații străzi, avem un buget destul de consistent și în acest an, de 15 milioane de lei. La licitație au fost depuse trei oferte, de la Conrec Botoșani, asocierea Grup Construct SRL Suceava și Auto Prima Serv Constanța, precum și asocierea care lucrează în prezent în municipiul Suceava – Florconstruct, Conbucovina, Autotehnorom și SUCT. Sper ca până cel târziu la începutul lunii aprilie să finalizăm această licitație, astfel încât, atunci când avem posibilitatea să asfaltăm, să avem și contract încheiat”, a spus edilul sucevean, Ion Lungu.
De obicei, licitațiile cu miză mare, precum cea de reparații stradale, durează destul de mult, mai ales din cauza contestațiilor.

Recomandări

„Efectele noului contract de salubrizare stradală vor fi vizibile curând”, spune primarul Sucevei, Vasile Rîmbu

Curățenia străzilor și trotuarelor din municipiul Suceava se face în baza unui nou contract, încheiat pentru o perioadă de opt ani