Situație

Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie

Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie
Trei noi decese cu Covid-19 în județul Suceava, unul „uitat”, din 12 aprilie

Grupul de Comunicare Strategică a informat, ieri, despre alți trei suceveni infectați cu Covid-19 care au decedat, numărul total al celor care au murit până acum în județul Suceava ajungând la 211. Este vorba despre o femeie în vârstă de 67 ani, care suferea de demență, cu escare suprainfectate, beneficiară în Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Zvoriștea; un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu fibroză pulmonară, bronșită cronică și ciroză hepatică, și de o femeie în vârstă de 85 de ani.
Femeia de 67 de ani a fost confirmată cu Covid-19 în data de 1 mai și a murit pe 27 mai. Bărbatul a fost confirmat în data de 6 aprilie și a murit pe 12 aprilie. Grupul de Comunicare Strategică a precizat că DSP Suceava a solicitat Spitalului Rădăuți notă explicativă pentru întârzierea raportării decesului.
Al treilea deces a fost al unei sucevence în vârstă de 85 de ani, care a murit la o săptămână după ce a fost confirmată ca fiind infectată cu Covid-19. Femeia a murit pe 27 mai și avea comorbidități – hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică.
La nivel național sunt înregistrate 1.235 de decese. Pentru județul Suceava, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, un număr total de 3.481 de cazuri, adică 16 cazuri nou diagnosticate, cu 5 mai mult față de informarea din ziua precedentă.

Recomandări

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate