Un accident de muncă, petrecut ieri după amiază la SC Ambro Suceava, a băgat în spital trei muncitori ai societății.
Toate problemele au început după ce unul dintre muncitori, Vasile Donici, de 42 de ani, a coborât fără mască pentru gaze într-unul din bazinele societății. Omul, care a coborât pentru a curăța deșeurile de celuloză din bazin, a amețit și a căzut de pe scări din cauza hidrogenului sulfurat pe care l-a inhalat.
Alți doi muncitori, Romică Condurache, de 51 de ani și Viorel Neagu, de 41 de ani, au coborât pentru a-și ajuta colegul, însă au fost puși și ei în dificultate de gazele toxice, cerând ajutor pentru a fi scoși la suprafață.
Un al patrulea muncitor, care a încercat și el inițial să intre în bazin după colegi, a alertat imediat echipele de intervenție de la Ambro, care i-au scos pe cei trei din bazin.
Echipajele SIAMUD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, alertate despre accident la 16,10, au transportat imediat victimele la Spitalul Județean Suceava. Doi dintre muncitori erau în stare mai gravă, ajungând la Reanimare. Cazul urmează să fie preluat astăzi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
Ca fapt divers, în încercarea de a afla mai multe despre incident am luat legătura cu Irina Nanca, purtătorul de cuvânt al Ambro. După ce ne-a rugat să revenim în câteva minute, pentru a-i da răgaz să adune datele pe care le-am solicitat, Irina Nanca nu a mai fost de găsit. Deranjat probabil că insistăm cu telefonul, un bărbat ne-a informat că programul la unitate este doar până la ora 16.00, și prin urmare purtătorul de cuvânt mai este de găsit abia a doua zi dimineață.



