– Probabil cea mai așteptată întîlnire este cea dintre Poli Timișoara și Steaua București
Divizia A își continuă traseul cu partidele rundei a III-a. Cel puțin trei dintre meciurile care vor avea loc astăzi și mîine se anunță extrem de interesante. Este vorba, în primul rînd, de meciul de la Timișoara, dintre echipa locală și campioana Steaua București. Va fi un joc cu casa închisă, iar suporterii bănățeni nu concep decît o victorie care să le confirme pretențiile la titlu. Un alt meci la fel de tare este cel dintre FC Național și formația vicepremierului George Copos. Este de urmărit evoluția echipei giuleștene, mai ales după scandalul legat de demiterea revocată a antrenorului Răzvan Lucescu. Tot în București se joacă și cea de a treia partidă de interes. Farul trebuie să confirme că are valoare, iar Dinamo speră că jocul cu marinarii va fi doar un bun antrenament înaintea returului cu Omonia Nicosia din Cupa UEFA.
Avancronica partidelor care se vor disputa sâmbătă și duminică în etapa a III-a a Diviziei A:
FC Național – Rapid București, sâmbătă, ora 17.00 – Telesport
Palmares: 54 11 19 24 66-103
Acasă: 27 6 9 12 36-52
Primul meci: 3-1 pe stadionul „23 August”, în 11 aprilie 1956
Scor maxim: 0-6 în Giulești, în 1977
Ultima victorie a rapidiștilor în Cotroceni: 2-0 în 27 august 2003
Ultimul meci jucat în Cotroceni: 3-3 în 9 aprilie 2005
Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Nicolae Marodin, Aurel Onița (asistenți) – Sorin Burloiu (rezervă)
Observatori: Alexandru Ioniță, Mircea Neșu
Poli Timișoara – Steaua București, sâmbătă, ora 21.00 – TVR 1
Palmares: 70 17 16 37 93-143
Acasă: 34 15 10 10 57-41
– ambele meciuri din anul 1953 s-au jucat la București
– palmaresul nu include meciurile în care echipa timișoreană se numea Poli AEK
Primul meci: 6-0 la Timișoara, în 5 septembrie 1948
Scor maxim: 6-0 în primul meci, 1-7 în 1980, 0-6 în 1992, ambele la București
Ultima victorie a steliștilor la Timișoara: 3-0 în 1991
Ultimul meci jucat la Timișoara: 1-0 în 10 noiembrie 1996
Arbitri: Marian Salomir – Octavian Șovre, Zoltan Szekely – Iosif Biro
Observatori: Alexandru Boc, Aron Huzu
Pandurii Târgu Jiu – Poli Iași, duminică, ora 18.00 – Telesport
Meci în premieră în Divizia A
Arbitri: Tiberiu Lajos – Dan Bârgăoanu, Flaviu Damaschin – Codruț Nicoară
Observatori: Octavian Goga, Gheorghe Constantin
Oțelul Galați – FCM Bacău, duminică, ora 18.00
Palmares: 30 12 5 13 32-36
Acasă: 15 10 2 3 26-13
Primul meci: 0-0 la Bacău, în 30 noiembrie 1986
Scor maxim: 0-4 la Bacău, în 1988
Ultima victorie a băcăuanilor la Galați: 1-0 în 1998
Ultimul meci jucat la Galați: 1-0 în 12 martie 2005
Arbitri: Vasile Bratu – Adrian Vidan, Florin Stănescu – Eugen Roșu
Observatori: Alexandru Popescu, Constantin Gheorghe
Dinamo București – Farul Constanța, duminică, ora 20.00 – Național TV
Palmares: 76 46 16 14 174-79
Acasă: 38 29 8 2 117-39
Primul meci: 4-1 la București, în 6 martie 1955
Scor maxim: 7-0 în București, în 1961 și 1963 și la Constanța, în 1988
Ultima victorie a constănțenilor în Ștefan cel Mare: 2-1 în 1978
Ultimul meci jucat în Ștefan cel Mare: 2-0 în 13 martie 2005
Arbitri: Robert Dumitru – Marcel Savaniu, Mikloș Nagy – Liviu Cincă
Observatori: Doru Neagu, Patrițiu Abrudan.
Trei meciuri interesante în această rundă a Diviziei A
