Finala de la Monte Carlo, locul preferat al protipendadei europene, nu numai de vilegiatură, ci și de domiciliu, părea să fie apă de ploaie pe lângă semifinala dntre Djokovic și Nadal, care era greu de surclasat dacă din partea cealaltă de tablou nu apare Federer, care fusese expediat devreme din turneu. Așadar, din pricina clasamentului slab al spaniolului, încă din penultimul act s-au găsit iarăși față în față cei doi titani, Nole și Rafa. A învins sârbul, cu un dublu 6-3, dar suspansul este bine camuflat de acest scor. Am avut de toate în acest meci, jucătorii încercând să se surprindă și cu lovituri sau acțiuni care nu fac parte neapărat din arsenalul lor obișnuit, cum ar fi scurtele și atacurile la fileu. Djokovic a plusat și cu o serie de loburi, cu care și-a bulversat adversarul. Deși de obicei Rafa se încâlzește mai greu, ca dieselul, de data asta pornit ca din pușcă, cu break inaugural, consolidare și apoi minge ratată pentru al doilea break consecutiv! Odată irosită această posibilitate, Nole a revenit în forță și a câștigat setul cu 6-3! În continuare, a devenit și mai clar cine e jucătorul dominant. Liderul la zi și-a betonat returul, astfel că și-a procurat mai mereu mingi de break, valorificând două și sfârșind setul secund cu același 6-3. În perspectiva adevăratei provocări, Roland Garros, multă lume apreciază că această victorie n-ar fi concludentă, principalul argumentul fiind formula de 3 din 5 seturi. Mă mărginesc să întreb cum ar fi influențat asta desfășurarea acestui meci, căci șansele ca sârbul să fie întors de la 2-0 la seturi mi se pare că tind spre zero! Să nu uităm nici că zgura de la Monte Carlo este cea mai lentă dintre suprafețe pe care se joacă tenis în lume, lucrare care era tot în avantajul spaniolului. Deci, dacă Rafa nu vine cu vreo găselniță tactică sau nu-și îmbunătățește consistent serviciul, s-ar putea să aibă probleme insurmontabile cu păstrarea trofeului la RG.
Nu degeaba spuneam la început că finala fost apă de ploaie, ea fiind întreruptă din cauza vremii. Djokovic îl conducea pe Berdych cu 7-5, 3-2 (fără break), dar iată că la reluare cehul câștigă setul la 4! Dar ambițiosul ceh ratează ocazia de a scoate ce-i mai bun din Nole, pierzând decisivul cu 6-3.