Trei linii de cale ferată sunt închise și 42 de trenuri de călători, din cele 1.947 prevăzute să circule, sunt anulate duminică, din cauza vremii nefavorabile, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Potrivit situației anunțate până la ora 9.00, din cele 1.947 trenuri de călători au fost anulate 42. De asemenea, sunt închise trei linii de cale ferată, între Urziceni și Slobozia, București Sud și Oltenița, Chiajna și Jilava, fiind redeschis sectorul Urziceni -Ploiești Sud.
Până la ora 9.00 nu sunt linii de cale ferată cu circulație restricționată și nici întarzieri semnificative de trenuri, respectiv de peste 60 de minute.
De asemenea, toate aeroporturile sunt deschise traficului aerian, fiind întârzieri la decolare datarate degivrării.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben valabilă până duminică, ora 20.00, conform căreia aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul țării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăși 20 centimetri, în special în zonele de deal și de munte.
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, după videoconferința cu prefecții, că până miercuri vor fi avertizări de ninsori și visol în diferite regiuni, pe rând, dar nu va fi mai greu ca până acum, precizând că situația este sub control, dar autoritățile trebuie să păstreze vigilența.
Codul galben de ninsori și viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puțin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populație, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu.