Dosare penale

Trei indivizi din Dărmănești, reținuți de polițiști după mai multe percheziții



În urma continuării cercetărilor cu privire la două furturi din locuințe aflate în construcție, petrecute în decembrie anul trecut și în luna ianuarie a acestui an, în comuna Dărmănești, polițiștii au reușit luni identificarea autorilor ca fiind Cătălin Maidan, de 30 de ani, Tudorel Grijincu, de 40 de ani, și Visarion Latiș, de 52 de ani, toți din comuna Dărmănești. Astfel, în urma perchezițiilor efectuate luni la domiciliile suspecților au fost găsite mai multe bunuri, care au fost recunoscute de persoanele din casa cărora au dispărut în timpul celor două furturi. Pe lângă acestea au fost găsite la domiciliile suspecților și alte obiecte a căror proveniență nu a putut fi dovedită de cei trei și care au fost ridicate pentru recunoaștere în alte cazuri de furt cu autori necunoscuți petrecute în comună.
Luni s-a luat hotărârea continuării urmăririi penale față de cei trei suspecți, care au fost reținuți pentru 24 de ore, iar marți au fost prezentați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Primul furt a avut loc pe 18 decembrie 2015, din locuința aflată în construcție a unei femei din localitate, de unde hoții au furat lucruri în valoare de 6.000 de lei, iar cel de-al doilea s-a petrecut pe 13 ianuarie 2016, tot dintr-o locuință aflată în construcție, aparținând unui bărbat, aici prejudiciul fiind de 900 de lei. În urma reaudierii celor trei suspecți de către procurori, a fost luată măsura cercetării în continuare a acestora sub control judiciar.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest
Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii