Pagube mari

Trei gospodării au fost afectate de un puternic incendiu, la Mălini



Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini

Un incendiu pornit din anexa unei locuințe din satul Pâraie, comuna Mălini, s-a extins cu repeziciune spre alte două gospodării din apropiere, făcând pagube importante. Focul a izbucnit joi la prânz, în jurul orei 14.00, la o anexă situată în spatele casei și, din cauza vântului, s-a extins apoi la o magazie de furaje situată în curtea unui vecin în vârstă de 74 de ani, iar de aici a cuprins și acoperișul unei alte magazii de furaje dintr-o altă gospodărie din preajmă. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, sprijinite de Grupa Operativă ISU Bucovina Suceava, care au acționat împreună pentru stingerea incendiului. În prima gospodărie au ars un garaj de 30 metri pătrați cu un autoturism marca Volkswagen Passat aflat în interior, un adăpost de animale de 20 metri pătrați și au pierit 15 pui de găină. Pagubele au fost importante și în cea de a doua gospodărie afectată, unde au ars o magazie pentru furaje cu circa 10 tone de fân, au pierit o vacă, doi viței și doi porci și a fost afectat acoperișul unei bucătării de vară în suprafață de circa 10 metri pătrați. În cea de a treia gospodărie atinsă de flăcări au fost afectați circa 10 metri pătrați din acoperișul unei magazii pentru furaje. La prima locuință pagubele se ridică la circa 50.000 lei, iar la cea de a doua locuință, pagubele ajung la circa 40.000 de lei.
Cauza incendiului a fost stabilită de grupa operativă de pompieri militari din cadrul ISU Suceava ca fiind efectul termic al unui scurtcircuit produs la instalația electrică de la magazia locuinței de unde a pornit focul. Polițiștii au întocmit și ei un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de distrugere din culpă.


Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini
Puternic incendiu la Mălini


Recomandări