Un puternic incendiu izbucnit duminică după prânz a afectat trei gospodării din satul Vuliva al comunei Frătăuții Noi. Flăcările au fost observate în jurul orei 14.00, la locuința unui bărbat de 57 de ani, iar un vecin a sunat la 112, anunțând că o casă din zona magazinului din sat s-a aprins și arde cu flacără. La locul incendiului au ajuns pompierii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Gălănești și Bilca, care au intervenit cu opt autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. La sosirea echipajelor flăcările afectaseră acoperișul unei case și al unei anexe, construite în corp comun, precum și acoperișul unei locuințe învecinate, existând pericol de propagare la cele două gospodării și la o proprietate din apropiere. Între timp, flăcările s-au extins și la acoperișul locuinței unei femei de 74 de ani, din apropiere.
Pe timpul incendiului, în gospodăria de unde a pornit focul au ars circa 140 de metri din acoperișul comun al casei și al anexei, împreună cu bunurile aflate în pod, s-a degradat tâmplăria, fiind afectat și un autoturism parcat în apropiere. La cea de a doua gospodărie afectată de flăcări au ars parțial acoperișul casei pe o suprafață de 60 de metri pătrați, fiind degradat și tavanul imobilului. În timpul incendiului, flăcările au afectat pe o suprafață mică și acoperișul locuinței dintr-o a treia proprietate, locuită de o femeie. Valoarea totală a pagubelor produse în urma incendiului este de aproximativ de 36.000 de lei.
În timpul intervenției de stingere a incendiului, o femeie de 54 de ani a suferit un atac de panică. Ea a fost preluată de un echipaj al ambulanței, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. După circa trei ore de intervenție incendiul a fost lichidat, iar în urma investigațiilor făcute de pompieri s-a stabilit cauza probabilă de izbucnire a incendiului ca fiind efectul termic al curentului electric printr-un cablu electric defect. Cercetările sunt continuate și de către polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.