Trei furturi din mașini din Suceava, în aceeași noapte



Trei autoturisme din Suceava au fost sparte de hoți în aceeași noapte, indivizi necunoscuți deocamdată de poliție sustrăgând două baterii auto de la mașinile aceluiași proprietar și într-un al treilea caz furând un radio-CD player, un portofel cu acte și un sacou.
Marți dimineață, Poliția municipiului Suceava a fost mai întâi sesizată de Dumitru C., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava, că în seara precedentă și-a parcat autoturismul în fața blocului, iar dimineață a constatat că îi lipsește bateria. Verificând cealaltă mașină, aflată în apropiere, a constatat că și acumulatorul acesteia a fost furat.
Tot marți dimineață, și Adrian M., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, a anunțat poliția că în noaptea precedentă mașina i-a fost descuiată, din interior fiind sustras un radio-CD player, portofelul cu acte și un sacou, bunuri evaluate la 800 de lei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava.