Un dosar de trafic de droguri în care printre inculpați sunt trei frați din Siret a fost soluționat în primă fază la Tribunalul Suceava.
Cel puțin doi dintre frați sunt clienți vechi ai procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, iar din octombrie 2025 se află din nou în spatele gratiilor.
În acest dosar, Petru Tudor Saviuc a fost condamnat la 9 ani și 4 luni, pedeapsă în care este inclusă și o revocare a unei condamnări mai vechi.
Fratele său, Adrian Emanuel Saviuc, a primit o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 20 de zile, inclusiv prin revocarea unor condamnări mai vechi.
Cel de al treilea frate, Avram Saviuc, a primit o pedeapsă de 5 ani, 9 luni și 10 zile.
Un alt personaj trimis în judecată în acest dosar, Cosmin Cristian Ciucan, a primit și el o pedeapsă de 5 ani, 9 luni și 10 zile, în timp ce Dan Richard Trif a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.
Față de al șaselea inculpat din dosar, Sergiu Alexandru Olărașu, s-a constatat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției faptelor.
Soluția de condamnare nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
- Drogurile erau aduse din Spania
Cei șase au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Suceava în cursul anului 2021 pentru acuzații de trafic de droguri, în special canabis, dar și cocaină. Drogurile erau trimise din Spania printr-o firmă de transport internațional de persoane și, la vremea confiscării, erau porționate și pregătite pentru vânzare.
Marfa urma să ajungă la clienți din București, dar și la clienți din anturajul inculpaților, de la Siret, rezultă din datele structurilor de combatere a crimei organizate.
Conform anchetei DIICOT, în perioada mai-septembrie 2016, frații Adrian Emanuel Saviuc, Petru Tudor Saviuc și Avram Saviuc, alături de Cristian Cosmin Ciucan, au constituit un grup infracțional organizat, având ca obiect procurarea din străinătate a diferite cantități de droguri de risc și mare risc, prin organizarea transportului și introducerea în țară, în vederea comercializării drogurilor către diverși clienți fideli, alimentând și asigurând cantități de substanțe pe raza orașului Siret și a municipiului București.
Din cercetări rezultă că Adrian Emanuel Saviuc, la solicitarea lui Petru Tudor Saviuc, a achiziționat și trimis din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional, cantitatea de peste 1.500 de grame de canabis și 2,65 grame cocaină, ridicată de anchetatori în urma unei percheziții dintr-o garsonieră, în data de 15 septembrie 2016.
Un alt inculpat trimis în judecată, Dan Richard Trif, este cel care a deținut și porționat drogurile într-o garsonieră de pe raza municipiului București, unde a fost ”deranjat” însă de polițiștii de la „Antidrog”, care au efectuat percheziția și au ridicat cantitățile de droguri amintite mai sus.
- Un alt ”partener”, prins în timp ce vindea droguri în mall pentru că nu mai avea bani de pariuri
În același dosar a mai fost judecat și un al șaptelea individ. Este vorba de George Joshua Burian, care a primit o condamnare de 2 ani cu suspendare sub supraveghere.
Acesta a fost prins în timp ce vindea droguri în incinta Iulius Mall Suceava pentru că rămăsese fără bani de pariuri.
- Doi dintre frații Saviuc și-au continuat ”munca” și în cursul anului trecut
Doi dintre frații recent condamnați, Petru Tudor Saviuc și Adrian Emanuel Saviuc, au ajuns după gratii în luna octombrie a anului trecut, după ce au introdus în țară, dinspre Spania, un colet cu 3 kilograme de canabis.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în baza unei înțelegeri prealabile, în luna octombrie 2025, prin intermediul unei societăți de curierat internațional, inculpații au introdus în țară, din Spania, în scopul comercializării, cantitatea de 3 kilograme canabis.
Canabisul era ascuns într-un colet conținând obiecte de vestimentație și produse alimentare și, evident, transportul a fost interceptat de polițiștii de la Serviciul Antidrog, care au acționat sub coordonarea procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Pe parcursul urmăririi penale și al perchezițiilor efectuate au fost indisponibilizate cantitatea de trei kilograme drog de risc (canabis), sume de bani în lei și euro, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.





