Etapa a IV-a a Ligii Companiilor, competiția care se adresează angajaților din societățile comerciale sucevene, nu a produs mari surprize. Grupări precum Rovalstone sau Civica-Management Account au suferit prima înfrângere stagională, în acest moment mai existând trei echipe neînvinse în campionat, este vorba de Inter Conti-Avastar, Railex-Celestin și Dedeman.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret rămân și pe mai departe parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Rezultate înregistrate în etapa a IV-a:
Taco Loco – Albertino-Kalman 4-8
Au marcat: Ifrim (4), respectiv Crap (4), Hulubă (2), Tabarcea, Ignătescu.
Railex-Celestin – Prodalcom-Simba 3-0
Au marcat: Teodor (2), Corban.
Civica-Management Account – Rocast Nord 5-7
Au marcat: Dănilă (2), Hușman (2), Huțanu, respectiv C. Gagea (5), Terteș, Brânzei.
Global Design – Norocel 8-3
Au marcat: Grigoriciuc (5), Ursulinschi, Pârvu, Boloca, respectiv Cozma (2), Mihai.
Valexin-Intermimar – Euro Est Group 9-2
Au marcat: Craiu (5), Spânu (3), Bujorean, respectiv Chidinciuc, Maxim.
Autogray-Fan Courier – Trecătorul 7-1
Au marcat: Chitic (3), Maciuc (2), Aparaschivei, Agapi, respectiv Naghi.
Inter Conti-Avastar – Rovalstone 4-1
Au marcat: P. Răzlog, Râșcu, Tcaciuc, C. Varzaru, respectiv C. Ailenei.
Ecuator – Lidl 11-2
Au marcat: Cora (6), C. Ursaciuc (3), Vouciuc (2), respectiv Țabrea, Pomparău.
Tim Group-Fides – Dedeman 0-10 (neprezentare)
Clasament
1. Inter Conti-Avastar 5 5 0 0 42-12 15
2. Railex-Celestin 4 4 0 0 39-6 12
3. Global Design 5 4 0 1 35-11 12
4. Dedeman 4 4 0 0 27-4 12
5. Autogray-Fan Courier 5 4 0 1 28-16 12
6. Valexin-Intermimar 5 3 1 1 34-16 10
7. Rovalstone 5 3 1 1 21-13 10
8. Civica-Management Account 4 2 1 1 25-17 7
9. Ecuator 5 2 0 3 25-24 6
10. Albertino-Kalman 4 2 0 2 21-20 6
11. Rocast Nord 5 2 0 3 17-37 6
12. Prodalcom-Simba 4 1 1 2 13-11 4
13. Norocel 5 1 1 3 22-32 4
14. Trecătorul 5 1 0 4 16-34 3
15. Tim Group-Fides 5 1 0 4 18-41 3
16. Taco Loco 4 0 1 3 11-26 1
17. Lidl 5 0 0 5 13-45 0
18. Euro Est Group 5 0 0 5 9-49 0
Programul etapei a VI-a:
Luni, 3 octombrie, ora 18.00: Ecuator – Trecătorul
Luni, 3 octombrie, ora 19.00: Inter Conti-Avastar – Euro Est Group
Marți, 4 octombrie, ora 18.00: Valexin-Intermimar – Rocast Nord
Marți, 4 octombrie, ora 19.00: Lidl – Rovalstone
Miercuri, 5 octombrie, ora 18.00: Global Design – Prodalcom-Simba
Miercuri, 5 octombrie, ora 19.00: Autogray-Fan Courier – Norocel
Miercuri, 5 octombrie, ora 20.00: Civica-Management Account – Albertino-Kalman
Joi, 6 octombrie, ora 18.00: Tim Group-Fides – Taco Loco
Joi, 6 octombrie, ora 19.00: Railex-Celestin – Dedeman
Tot săptămâna viitoare se vor disputa primele trei meciuri în avans din etapa a IX-a:
Joi, 6 octombrie, ora 20.00: Euro Est Group – Rovalstone
Vineri, 7 octombrie, ora 18.00: Norocel – Lidl
Vineri, 7 octombrie, ora 19.00: Rocast Nord – Ecuator