Licitație

Trei firme se luptă pentru a obține lucrările de reparare a străzilor Sucevei

Lucrările de reparații stradale din municipiul reședință de județ, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, au fost licitate ieri de trei mari companii și asociații de firme, care vor să se ocupe de efectuarea acestora în următoarele 12 luni.
Una dintre primele oferte depuse pentru lucrările de reparații stradale a venit din partea SC Construcții Feroviare Iași, care a deținut acest contract până în noiembrie 2008, când a expirat.
O altă ofertă venit din partea asociației firmelor SC Viarom Construct SA (societate românească de construcții cu capital integral privat, specializată în construcții rutiere, feroviare, hidrotehnice, construcții industriale și edilitare, care face parte din grupul francez Eurovia S.A), și SC Han – Group SA, societate prezentă pe piața lucrărilor de construcții de drumuri și autostrăzi, care a fost preluată tot de francezii de la Eurovia.
Nu în ultimul rând, o ofertă a venit și din partea asociației firmelor SC Tehnic Asist SRL Botoșani și RJR Internațional SRL Iași.
Ofertele depuse de cei trei participanți la licitație vor fi analizate zilele următoare, pentru a fi luată decizia necesară semnării contractului de lucrări de modernizare și reparare a drumurilor din municipiul Suceava.

Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora