Obsesie bolnavă

Trei filme porno cu minori, găsite în calculatorul individului acuzat că a exploatat sexual o fată în vârstă de 12 ani

Ureche și Halip au fost arestați preventiv, într-un dosar de trafic de minori în care victimele au 12, respectiv 13 ani
Ureche și Halip au fost arestați preventiv, într-un dosar de trafic de minori în care victimele au 12, respectiv 13 ani

În urma perchezițiilor informatice făcute asupra calculatoarelor ridicate de la Rădăuți, de la domiciliile celor doi suspecți arestați preventiv în cursul zilei de joi, în cazul minorei în vârstă de 12 ani exploatată sexual, ofițerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava au găsit mai multe filmulețe pornografice cu minori, motiv pentru care anchetatorii au extins cercetările în acest dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
Surse judiciare au precizat în cursul zilei de ieri că în calculatorul lui Marian Ureche (51 de ani) au fost găsite trei astfel de filme, iar pe un hard-disk ridicat de la locuința lui Vasile Halip (48 de ani) a fost identificat un singur film cu conținut pornografic cu minori.
Înregistrările video, mărturiseau ieri aceleași surse, au fost descărcate de pe internet, au mai stabilit anchetatorii.
Ureche și Halip au fost arestați preventiv, într-un dosar de trafic de minori în care victimele au 12, respectiv 13 ani.
Pe prima dintre victime, Marian Ureche a găzduit-o în locuința sa în perioada februarie-septembrie a.c., după ce în primă fază acesta și alți trei indivizi au îmbătat-o și au întreținut relații sexuale cu ea.
Ulterior, Ureche i-a promis minorei care provine dintr-o familie dezorganizată că o va lua de nevastă și va avea grijă de ea, însă va trebui să divorțeze de actuala soție, o tânără în vârstă de 20 de ani, aflată la acea vreme, dar și în prezent, în Anglia.
Anchetatorii arată că nici soția nu era străină de perversiunile care aveau loc în apartamentul ei conjugal din Rădăuți. Mai mult, se arată într-un comunicat al anchetatorilor, tânăra soție vorbea pe Skype cu soțul ei, în timp ce acesta făcea sex cu minora și filma tot cu o cameră web.
Cei doi soți plănuiseră, se mai arată în comunicatul anchetatorilor, să vândă înregistrarea video în Anglia, în schimbul sumei de 200 de lire sterline.
În privința celuilalt suspect, Vasile Halip, acesta este acuzat că a filmat cu telefonul mobil una dintre partidele sexuale dintre Marian Ureche și minora de 12 ani și că a întreținut relații sexuale, de patru ori, cu o altă minoră, în vârstă de 13 ani, racolată, culmea, de cealaltă victimă și adusă în locuința celui de-al doilea.

Recomandări

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare

Dat în urmărire generală pentru a-și ispăși pedeapsa pentru că a constrâns o fată de 15 ani să facă sex și apoi a făcut publică filmarea