Sesiune specială

Trei elevi suceveni vor susține bacalaureatul mai devreme

Trei elevi din județ vor susține examenul de bacalaureat mai devreme. Este vorba despre liceenii care fac parte din loturile olimpice sau care merg la competiții sportive internaționale, competiții care se desfășoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.
De la Liceul cu Program Sportiv Suceava, va susține examinarea mai devreme un elev care s-a calificat la Campionatul European de juniori la lupte. Tot peste trei săptămâni va susține bacalaureatul și o elevă a Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, calificată la Cupa Mondială la canotaj.
O elevă de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, care va participa la Olimpiada Internațională de Limbă Rusă, va susține examenul maturității începând cu 19 mai.
Probele încep pe 19 mai cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului propus de Ministerul Educației. Următoarea probă, cea de evaluare a competențelor digitale, are loc în perioada 21-22 mai, urmată de evaluarea competențelor lingvistice (23-24 mai). Candidații vor susține probele scrise între 26-29 mai, după cum urmează: 26 mai – limba și literatura română, 27 mai – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 28 mai – proba la alegere a profilului (chimie, fizică, biologie, filosofie, psihologie, sociologie, economie, informatică, logică, geografie). Rezultatele se vor afișa pe 29 mai, până la ora 18:00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 18:00-20:00, urmând ca rezultatele finale să fie publicate în data de 30 mai.
În 2013, opt elevi implicați în pregătirea pentru anumite competiții au susținut bacalaureatul în sesiunea specială.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni