Octavian Coca și Ștefan Dascălu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și Daniel Cosovanu, de la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, reprezintă România la cea mai amplă competiție de știință și inginerie din lume, dedicată liceenilor.
Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) are loc la Los Angeles, Statele Unite ale Americii, în perioada 10-16 mai, delegația României fiind deja acolo.
Din lotul României mai fac parte și doi elevi din București, de la Colegiul Național „Tudor Vianu”, cei cinci liceeni fiind însoțiți în SUA de conf. univ. dr. ing. Dan Milici, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Dan Milici coordonează prezența tinerilor români la Intel ISEF de șase ani și, totodată, se ocupă de întreaga selecție la nivel național.
Invenție pentru deficitul de atenție
Octavian Coca și Ștefan Dascălu sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, iar aceștia participă la Los Angeles cu un proiect ce își propune să trateze, prin joacă, afecțiuni precum ADHD.
Proiectul include un circuit cu mașinuțe a căror viteză de deplasare este modificată proporțional cu gradul de concentrare la un moment dat a utilizatorului și un ventilator a cărui viteză de rotație este, la fel, direct proporțională cu gradul de concentrare. Folosind aceste dispozitive, utilizatorul își poate antrena, prin joc, capacitatea de a-și induce o stare de atenție, ceea ce este foarte util în rezolvarea eficientă a sarcinilor zilnice care necesită un nivel mare de concentrare, inclusiv a atenției în procesul de învățare, dar și pentru tratarea tulburărilor de tip ADHD.
Elevii suceveni lucrează de aproximativ un an la acest proiect, de când au câștigat cu această invenție Concursul Național de Știință și Tehnologie RoSEF, care s-a desfășurat la Suceava, concurs în urma căruia se desemnează componența lotului reprezentativ al României la Intel ISEF.
Generator solar de aer cald, invenția elevului de la Solca
Elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, Daniel Cosovanu a identificat o modalitate de a încălzi camerele cu ajutorul energiei solare. Acesta a
realizat un generator solar de aer cald, ce nu poluează și care poate fi folosit pentru încălzirea locuințelor.
Potrivit prof. Ilie Cosovanu, coordonatorul și îndrumătorul elevului, „generatorul este făcut din materiale refolosibile și poate fi realizat de oricine are abilități practice și unelte potrivite. Daniel lucrează de peste un an la acest proiect, chiar a ținut și un jurnal în tot acest timp în care a notat măsurători, studii, grafice, încercări, analize etc.”
Proiectul lui Daniel constă în realizarea unor panouri solare ce reutilizează dozele alimentare din aluminiu pentru a genera un curent de aer cald ce poate fi folosit la încălzirea unei incinte. Acesta poate înlocui combustibilii fosili des folosiți pentru încălzirea camerelor dintr-o locuință, atât timp cât soarele este prezent pe cer. Generatorul nu poluează și poate fi realizat cu costuri mici.
„Daniel a realizat și un studiu de impact la nivel global și a concluzionat că generatorul este eficient pe întreaga suprafață locuibilă a Terrei”, a mai spus Ilie Cosovanu.
Premii de peste 5 milioane de dolari
Premiile puse în joc la Intel ISEF depășesc 5 milioane de dolari.
Anul trecut, Ionuț Budișteanu, din Râmnicu Vâlcea, a câștigat Intel ISEF, fiind recunoscut drept cel mai bun tânăr om de știință sub 18 ani din 2013. El a câștigat cu mașina low-cost fără șofer și a fost recompensat cu 75.000 de dolari.
Câștigătorii Intel ISEF 2014 vor fi anunțați pe 16 mai.