Trei, Doamne…

Nu Lăcătuș trebuia să părăsească Steaua, ci… știți dvs. cine! (Cinstit vorbind, Lăcă nici nu trebuia adus; îl dai afară de două ori pentru incompetență și-l iei a treia oară… ca să-ți câștige campionatul – absurd!) Cel care a făcut praf echipa multititrată a fotbalului românesc (și pe care o „mulge” de atâta vreme evident în propriul său avantaj) nu-i altul decât inegalabilul Gigi: dă afară antrenorii ca pe muște, apoi îi ia de buni, ca să-i mătrășească iarăși… înconjurându-se constant de indivizi la fel de dezechilibrați ca și dânsul. O echipă mare se impune nu numai pe gazon, ci și prin conduita generală a celor ce o conduc. După ce și l-a tocmit ca mână dreaptă pe apucatul M.M. Stoica (și el dat afară… în prealabil), iată că „titanul din Pipera” mai comite un gest aiuristic, instalându-l pe Cârțu la cârma bastimentului avariat Steaua. Trei, Doamne, și toți trei, fiecare ridicol în felul său! Am văzut destul fotbal în lumea largă, dar nicăieri înflorind ca la noi specia antrenorului zărghit și săltăreț, care dă jenante spectacole pe tușă, își smulge părul, urlă la arbitri, dărâmă paravane și stârnește panarame. Fiindcă suntem latini? Și Hererra e latin – n-am văzut să i se clintească un mușchi pe figură de-a lungul unui întreg meci jucat pe muchie de cuțit. Revedeți comportamentul tuturor marilor antrenori ai Europei – face vreunul circ precum Șumudică ori Dan Petrescu? Ca să nu mai vorbim despre Cârțu. Am răsuflat o vreme, fie și în împrejurări episodice, în preajma unor antrenori români intrați în legendă: Covaci, Oană, Angelo Niculescu. Firi echilibrate, meseriași serioși, niciodată tentați să se scălămbăie pentru tribune, concurând spectacolul din teren și făcând circ pe tușă. Da – ni s-ar putea reproșa – fiindcă nu-s sută la sută latini. Piști Covaci, Domnul să-l odihnească, era român după mamă, ungur după tată, evreu după bunici și sârb după străbunici. Ilie Oană s-a născut la Harbor, în America. Adevărat, din părinți ardeleni, dar, oricum, a văzut lumina zilei sub semnul altor astre. Angelo, român get-beget, are o fire atipică, ce-l apropie mai degrabă de temperamentul britanic decât de exuberanța Rahovei. Probabil că tocmai de aceea are mari rezerve față de evoluțiile lui Dan Petrescu, degeaba școlit în fotbalul englez: „Felul în care se manifestă pe marginea terenului este condamnabil”. Angelo pune punctul pe i: „totul pleacă de la educație, sau, mai bine zis, de la lipsa educației”. Oricum, pe nici unul din cei trei nu l-am zărit țopăind pe tușă, urlând la arbitri, implorând oficialii. Și, slavă Domnului, cu rezultatele din CV și-ar fi putut permite orice. Covaci i-a antrenat pe Cruyff, Platini, ba chiar și pe Arsene Venger, a câștigat două cupe continentale și una intercontinentală, a antrenat naționala Franței (echipa construită de el avea să câștige titlul european în 1984), Jacques Chirac îl considera „întemeietorul fotbalului modern din Hexagon” – ca să nu mai vorbim despre campionatele naționale și cupele izbutite în Olanda, România și Grecia. La rându-i, Oană și-a adjudecat de trei ori titlul de campioană a țării, plus o cupă, cu o echipa mică, Petrolul, de nimeni luată în seamă. Angelo își are și el buchetul de succese care să-l recomande pentru înscrierea în rândul reputaților antrenori români. Ei bine, nici unul dintre ei n-a izbutit mare lucru cu echipa națională – decât, poate, calificare la Mondialul în care Dobrin n-a fost lăsat să joace. De ce buni la alte echipe și cu modeste rezultate la națională? Probabil, fiindcă n-au reușit să fie suficient de… balcanici. L-am auzit pe Covaci spunând, cândva, că „un antrenor trebuie să știe mai întâi (!) cum să ducă buchete de ziua lor soțiilor de fotbaliști.” Glumea, desigur (Lucescu: „Piști a fost un om jovial și boem, mereu pus pe glume”), dar amănuntul leagă marea performanță de prestația omului de lume, domn în orice împrejurare, și-n saloane, și pe marginea terenului. Acum, la Steaua a venit și Cârțu: exact ce lipsea! Vă amintiți, între (multe) altele, geamul spart de la Basel? Gazetele scriu că astfel de incalificabile răbufniri Cârțu le comite fără să-și dea seama. Conștientizează abia când le vede filmate la tv, după care, regretă. „Sorinaccio” fiind bolnav încă din copilărie – spasmofilie, tulburări cardiace – poate comite oricând, orice. Exact asta lipsea Stelei, intrată pe mâna unui trio de groază. A tunat și i-a adunat!