Hoți

Trei Dacii din județ, furate în aceeași zi



Trei autoturisme Dacia au dispărut în aceeași zi, două fiind furate din municipiul Suceava, iar una din orașul Siret. Prima mașină a fost furată miercuri, pe timp de zi, fiind sustrasă din parcarea de la Ambro din municipiul reședință de județ. În noaptea aceleiași zile, alte două Dacii, parcate pe strada Mărășești din Suceava și pe o stradă din Siret, s-au făcut nevăzute, proprietarii lor alarmând în zorii zilei următoare poliția cu privire la furturi. Una dintre mașini, Dacia furată pe timp de noapte din Suceava, a fost găsită abandonată pe o stradă din Siret. Autoturismul prezenta avarii pe partea stângă ca urmare a tamponării cu o altă mașină parcată în apropiere. După ce și-a revăzut mașina, proprietarul nu a reclamat dispariția unor bunuri sau a unor valori, iar portierele și contactul nu prezentau urme de forțare. Având în vedere că una dintre mașinile furate în Suceava a ajuns tot la Siret, (de unde s-a furat unul dintre autoturisme) oamenii legii cred că în cauză este vorba despre o bandă de hoți care face „naveta” între Suceava și Siret. Cum mașina găsită a fost abandonată după o tamponare, oamenii legii cred că hoții nu sunt profesioniști, cel mai probabil fiind vorba despre niște puști teribiliști.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

25 de sancțiuni aplicate joi celor care nu au mutat mașinile de pe străzile cu program stabilit pentru curățenie

Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie
Politia Locala Suceava intervine și prin mutarea masinilor care încurcă programul de curățenie