În trecerea timpului, în perindarea vremii și a vremurilor, se derulează în fața ochilor noștri IMAGINEA, asemenea peliculelor de pe o bandă cinematografică.
IMAGINEA (look-ul, stilul) a devenit un cuvânt și mai ales o preocupare la modă care a invadat socialul în cele mai surprinzătoare domenii: de la artă, până la politică, educație, comerț. Toți ne învârtim în jurul imaginii, fie că lucrăm la cosmetizarea imaginii personale, fie că suntem consumatorii imaginii pe care ne-o servesc ceilalți.
O incursiune în istoria imaginii nu ar putea revendica nici pe departe pretenții de exhaustivitate, mai ales că cel care ar răspunde unei asemenea provocări ar trebui să se detașeze de propria-i imagine, pentru a conferi istoriei atât de dorita obiectivitate scriitoricească.
Prima imagine.
De aceea, de această dată, ne vom mulțumi să privim pur și simplu IMAGINEA omului, sau imaginile (vom descoperi că pluralul nu e întâmplător) de la: tinerii înveșmântați „colorat”, purtând diferite simboluri (ale apartenenței la un grup) agățate în cele mai neașteptate părți ale corpului, ascunși în spatele unor vopsele țipătoare care solicită să nu fie risipite oricum, ci mai ales în zonele superioare (ochi, păr, buze), la adulții cenușii purtându-și hainele mai mult sau mai puțin adecvat după sloganul „trebuie să fiu în pas cu lumea” și până la bătrânii care își scot din dulap pardesiele purtătoare de amintiri.
E adevărat că cei mai proaspăt angajați în imensa industrie numită viața socială (adică tinerii) „țipă” cel mai tare. Vestimentația lor lasă de puține ori trecătorul, consumatorul de imagine, absent de la comentarii de genul: „ce ți-e mai și cu tinerii din ziua de azi”, „uite unde și-a atârnat cercelul”, „ce păr țepos are” etc.
A doua imagine.
De fapt, dacă vom avea răgaz să dăm de o parte această PRIMĂ IMAGINE care se dorește a fi șocantă, surprinzătoare, scandaloasă, vom descoperi a doua IMAGINE – cea a corporalității sale, „haina de piele” croită imediat după cădere, asemeni penitenților purtători de haine vărgate.
Corporalitatea, la fel ca și vestimentația, trebuie să se înscrie în normele socialului respectând măsurile „patului lui Procust” (90 cm, 60 cm, 90 cm). În caz contrar ai toate șansele să devii una din cele 200.000 de victime feminine ale anorexiei (anual). Și aceasta doar pentru că imaginea personală nu se suprapune peste imaginea de fotomodel promovată de mass- media. (Băban A., 2001, Consilierea educațională, ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Cluj Napoca, p.67).
A treia imagine.
Putem oare să dăm de o parte și această a doua IMAGINE? Cea a corporalității? Nu! Vor spune materialiștii, victimele cele mai dragi ale politicii „consumiste” a sec. XXI. Da! Iar acest da va deschide a III-a IMAGINE, cea mai veritabila, IMAGINEA SUFELTULUI.. Zăbrelit, ascuns, înăbușit, neglijat, răbufnește în exterior în forme diverse; inclusiv prin intermediul vestimentației nepotrivite, neglijente care ne transmite nouă, privitorilor, mesaje de genul: „am nevoie de atenția voastră, a adulților”, „aș dori să mă privească și pe mine cineva”, „vă rog să mă ascultați” sau „am nevoie de prieteni”, „vreau să fac parte dintr-un grup”, „m-am maturizat”, „nu doresc să fiu izolat”…
Așadar, IMAGINILE (cele trei): vestimentară, corporală și spirituală sunt un tot; una povestește despre celelalte două fără a se confunda. Și această poveste este veche…o cunoșteau și străbunii noștri care „purtau duminica, la slujbe, veșminte de in sau de cânepă, totdeauna albe ca laptele și ca zăpada. (…) dar puritatea albului îmbrăcămintei era puțin lucru în comparație cu puritatea privirilor și a chipurilor (…) Știam de ce toate fețele erau frumoase și de ce toate privirile erau luminate. Căci și femeile urâte erau frumoase (…) Ieșind de la Sfânta Liturghie, toți bărbații și toate femeile din satul nostru erau Teofori (purtători de Dumnezeu)”. (Pr. Virgil Georghiu, 1998, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer, Ed. Deisis, Sibiu)
Liliana BUJOR
Fundația SFINTII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com; site: www.fundatiasmbsv.ro )