Băietanul care cântă cu elan și aplomb „Vreau o țară ca afară!” îmi amintește de copilărie: ori de câte ori treceam pe lângă dugheana lui Simcălă din Ițcani, bâzâiam zgomotos că vreau halva și mama îmi răspundea că n-are parale. Mai oftam, mă mai smiorcăiam, dar înțelegeam: de unde nu-i, apoi nu-i. Vrei o țară ca afară? Fă-o! Ăi de-afară au construit sistemele și și-au întemeiat existențele pe muncă temeinică, pe seriozitate și cinste cât încape (oricum, mai multă decât la noi). Vrem un fotbal ca afară? Trebuie gospodărit cum se cuvine aici, înăuntru, da’ ca la noi… la nimenea! Va să zică, Real Madrid pierde cu 0-2 pe teren propriu în fața Barcelonei. Era cât se poate de clar că returul din capitala Cataluniei nu mai putea aduce calificarea. Gloria Bistrița pierde acasă, tot cu 0-2, și era la fel de limpede că returul pe terenul dinamoviștilor n-avea cum să-i califice pe ardeleni. În vreme ce Real s-a prezentat la actul II cu formația completă și-a jucat de-au sărit scântei, glorioșii bistrițeni au scos pe iarbă rezervele, făcând fotbalul de râs. Puse față în față, situațiile relevă clar diferența enormă de mentalitate, investiția flagrant inegală de respect față de fotbal, față de spectatori, față de ideea de competiție onestă și, la urma urmei, chiar față de sport.
Am vizitat cândva Coverciano, lângă Florența. Ce formidabil centru de pregătire, ce muzeu, ce înzestrări, ce atmosferă! Pe internet se poate consulta catalogul bibliotecii de la Coverciano, completat în ultimii ani cu teza lui Ancelotti din 1997 „Viitorul fotbalului – mai mult dinamism”, studiul lui Capello din 1984 „Sistemul marcajului zonal”, cercetarea lui Mancini (2001) „Rolul mijlocașului în fotbalul modern”, alături de alte lucrări științifice ale celor implicați în managerierea tinereții fotbalului italian. Care-s numai nume mari: Roberto Baggio (șeful sectorului tehnic), Arrigo Sachi (păstorește naționalele juvenile), Gianni Rivera, primul italian care a cucerit „Balonul de aur”, șef al departamentului educație-tineret. Nu-mi spuneți că-n biblioteca de la Casa fotbalului (de-o fi existând așa ceva) aș putea consulta vreun tom de investigare aplicată a cutărei laturi proprii soccer-ului modern semnată manu propria de Hizo, Șumudică ori Pițurcă!
Revenind la pilda italienilor, iertați-mi ignoranța: totuși, cine-s cei trei crai care au ratat la modul cel mai penibil cu putință calificarea puștilor români la Mondialul mexican? N-am nimic cu Văsâi, Arcanu, Tutileanu, poate-s oameni de treabă și la locul lor, dar n-au ajuns nici până la roata autocarului Naționalei, ce-i recomandă pentru a conduce o selecționată a țării, fie ea și under 17? Dacă memoria nu mă înșală, toți Doamne și toți trei au jucat pe la echipe subțirele (Inter Sibiu, Oțelul Galați, UTA) și… cam atât. Drept pentru care nu s-au priceput decât să parcheze autobaza în poarta puștilor, astfel îndosariindu-se încă un rateu nenorocit!
Iac-așa moare fotbalul, nu cum crede Iancu de Timișoara, că un gol din ofsaid ar putea ucide ditamai fenomenul. S-au marcat și se vor mai marca sute și mii de goluri din ofsaid; mai degrabă existența onorabilă a fotbalului ca fenomen este primejduită de incontinența verbală suburbană și profund subiectivă a conducătorilor de cluburi. Știe Iancu, știe Porumboiu, că Ferguson a fost amendat de Federația Engleză de Fotbal fiindcă… l-a lăudat pe arbitru? Motivația: „oficialii nu trebuie să vorbească despre arbitraj înaintea meciurilor” (recte Man. United – Chelsea). Comparați cu eternul bâlci de la noi!
Așadar: vrem un fotbal ca afară? Să îl construim în țară!
