– Copiii, cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, s-au jucat cu chibriturile, fiind de ajuns un singur băț pentru a provoca pagube de zeci de milioane de lei vechi în gospodăriile părinților lor
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au fost nevoiți să intervină în aceeași zi, pentru stingerea a două incendii izbucnite în urma jocului copiilor cu focul. Prima alarmă a fost dată duminică, în jurul orelor 17:45, atunci când o autospecială de intervenție a pompierilor a fost trimisă la gospodăria lui Mihai B. din municipiul Suceava, acolo unde izbucnise un incendiu, aproximativ două tone de fân fiind cuprinse de flăcări, existând pericolul propagării acestora la construcțiile din apropiere. Din fericire, pompierii au reușit lichidarea incendiului în mai puțin de jumătate de oră, pagubele fiind estimate la câteva milioane de lei vechi. Cel care i-a pus pe pompieri la treabă, avea să se stabilească ulterior, a fost chiar fiul păgubitului (D.B., în vârstă de șase ani), care s-a jucat cu focul în apropierea depozitului de furaje din gospodărie. La fel s-a întâmplat și în cazul celui de-al doilea eveniment de duminică la care au fost nevoiți să intervină pompierii. În jurul orelor 19.30, a fost anunțat un incendiu la o gospodărie din comuna Dumbrăveni, la fața locului fiind trimise echipaje ale Detașamentului de Pompieri Suceava. Copiii proprietarului (I.B. și I.D., în vârstă de 9, respectiv 7 ani) s-au jucat cu chibriturile în apropierea depozitului de furaje, fiind de ajuns un singur băț aruncat aiurea pentru a incendia gospodăria părinților. Deși incendiul a fost stins relativ repede, pagubele au fost estimate la circa 20 de milioane de lei vechi. Din fericire, în nici unul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime omenești.





