Trei copii de 6, 8 și 10 ani, aflați într-o mașină, cel de 6 ani stând pe scaunul pasagerului din față, au fost răniți după ce șoferul autoturismului nu a acordat prioritate. Accidentul a avut loc miercuri, la ora 16.32. Un bărbat de 39 ani, din comuna Satu Mare, se deplasa cu un autoturism cu numere de înmatriculare provizorie, cu volan pe partea dreaptă, pe DJ 178B, din direcția Satu Mare – Rădăuți. În autoturism se aflau în calitate de pasageri trei minori din Rădăuți, de 8, 10 și 6 ani, acesta din urmă aflându-se pe locul pasagerului din stânga față.
Ajungând la intersecția cu DN 17A, în afara municipiului Rădăuți, șoferul nu a respectat semnificația indicatorului STOP, astfel că nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie de 31 ani, din Rădăuți, pe care l-a acroșat cu partea stângă, ambele autoturisme părăsind partea carosabilă pe acostamentul de pe sensul de mers Dornești – Rădăuți al DN 17A.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor trei minori, care au fost transportați la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, au precizat polițiștii.






