Joaca a trei copii cu o bombă explozivă a fost la un pas de producerea unei tragedii, micuții fiind opriți la timp de o femeie, în timp ce încercau să desfacă elementul de muniție, care era activ și putea exploda în orice moment. La Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava alarma s-a dat marți seară, în jurul orei 18.00, un polițist din Straja anunțând că într-o gospodărie din comună se află o bombă.
Echipajul pirotehnic specializat al ISU Suceava ajuns la fața locului, în gospodăria Evgheniei B., a ridicat o bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm.
Din cercetări a rezultat că nepotul proprietarei, un copil de 11 ani, a găsit elementul de muniție în timp ce se plimba prin pădurea din apropiere, aducându-l acasă. Ajutat de doi prieteni, a pus bomba pe o masă de lemn, în curtea bunicii sale, după care cei trei au început să tragă de focos, pentru a-l desface. Din fericire, femeia a văzut la timp ce fac copiii, luând bomba și ducând-o în șură. Aceasta a sunat apoi la 112, un om al legii de la Poliția comunei Straja asigurând zona până la sosirea echipajului pirotehnic. Specialiștii ISU au ridicat bomba în condiții de maximă siguranță, aducând-o la unitate, unde urmează să fie distrusă într-un poligon autorizat
„Elementul de muniție era o bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm, echipată cu focos, în perfectă stare de funcționare, provenind din Al Doilea Război Mondial. Bomba, de proveniență sovietică, cu un sistem de siguranță neperformant, foarte simplu, este printre cele mai periculoase tipuri de muniție descoperite pe teritoriul județului Suceava”, a precizat plutonierul major Alin Găleată, ofițer de Informare și Relații Publice în cadrul ISU Suceava.
După ce au ridicat bomba, pirotehnicienii au făcut un scurt instructaj cu persoanele din zonă, oamenii fiind sfătuiți să anunțe poliția dacă găsesc muniție și să nu o atingă sub nici o formă.