Casa de Cultură

Trei concerte extraordinare, pe scena suceveană, în prag de sărbători



Trei concerte extraordinare vor avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în prag de sărbători. Maestrul Tudor Gheorghe revine pe scena suceveană, vineri, 14 decembrie, la ora 19:00, cu spectacolul „Degeaba”. Spectacolul, după cum susține chiar maestrul Tudor Gheorghe, „este unul dintre cele mai complexe, cu un mesaj social și o punere în scenă impresionantă. Un concert ca și România, cu disperare, cu frustrare, dar și cu iertare și speranță”. Biletele costă 80 de lei și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1. Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.
„Ambasadorii Vienei” vin la Suceava
Strauss Festival Orchestra Vienna va concerta, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, pe 15 decembrie, de la ora 19:00. Spectacolul „Vienna Classic Christmas”, al cărui invitat special este soprana Irina Iordăchescu, recunoscută pe plan național și internațional pentru calitățile vocale și interpretative remarcabile, îi va introduce pe suceveni în mirajul sărbătorilor de iarnă.
Biletele costă 100 sau 150 de lei, în funcție de așezarea locurilor în sală, și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Strauss Festival Orchestra Vienna, al cărei fondator este Peter Guth, va răspândi strălucirea și fastul Vienei în mai multe orașe ale României, în perioada 7-21 decembrie, când se află într-un turneu, în care a fost inclus și municipiul Suceava.
După cum spun organizatorii turneului, „acuratețea interpretării, sunetele frumoase și pure, prospețimea și spiritul festiv care animă muzica lui Strauss ating în sufletul publicului cele mai adânci resurse expresive, de la sentimental, la jovial. Strauss Festival Orchestra te va face să îți dorești să te ridici și să valsezi, purtându-te într-o călătorie imaginară în lumea fastuoasă a balurilor imperiale. Asigură-te că vei trăi o seară magică, de neuitat!”
Regal vienez – concert extraordinar de Anul Nou
Duminică, 30 decembrie, de la ora 18:00, tot la Casa de Cultură Suceava, va avea loc un Regal vienez – concert extraordinar de Anul Nou, susținut de Orchestra internațională „Eastern Royal Orchestra”, formată din 27 de instrumentiști de primă clasă, dirijor: Daniil Zaharov – Sankt Petersburg, concert maestro – Natalia Negruzza, Marina Radis – soprană (prim-solistă a Operei Naționale din Chișinău), Evgheni Negruzza – concertino (acordeonist de excepție).
Din program: Ouverture „Die Fledermaus”, „Artist`s Blut Walz”, „Kaiserwalzer”, „Eine Kleine Nachtmusik”, „Four Seasons”, „Orpheus In The Underworld”, „Dance Macabre”, „Il Bacio”, „La Boheme“, „Tales Of The Vienna Woods“, „Voices Of Spring“, „Les Chemins De L’Amour“, „Hungarian Dance No 6“, „Wiener Blut Waltz”, „Radetzky March“.
Biletele costă 100 de lei (80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari) și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1.