Trei complici ai fostului director general al Companiei Naționale a Căilor Ferate Române, Mihai Necolaiciuc, au fost deferiți justiției pentru o pagubă produsă la CFR de 1,6 milioane de dolari, ei câștigând ilegal o licitație de instalare a unui sistem de monitorizare a 100 km cale ferată.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Adrian Viorel Gașpar, Dumitru Creștin și Andrei Bogdan Gheorghiu, asociați și administratori la SC ROMTEHNO INVENT SA, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, informează, luni, Biroul de presă al DNA.
Potrivit rechizitoriului, în 13 iunie 2001, în urma unei licitații organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între SC ROMTEHNO INVENT SA (cu obiect de activitate declarat „intermedieri în comerțul cu produse diverse”) și CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziții pentru instalarea unui sistem de monitorizare a o sută de kilometri de cale ferată. Acest contract a fost câștigat în condițiile în care SC ROMTEHNO INVENT SA nu aveau nici un fel de activități și nici angajați, iar la licitație au mai depus oferte alte două societăți comerciale controlate de cei trei inculpați.
La câteva zile de la semnarea contractului și în lunile următoare, Gașpar, Creștin și Gheorghiu ar fi întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestație în baza contractului menționat și au încasat în mod necuvenit suma totală de 4.862.160 RON (echivalentul a 1.673.145 de dolari calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar).
Sechestru asigurător asupra unor imobile și conturi bancare ale inculpaților
Cu această sumă, Compania Națională CFR SA s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile și conturi bancare aparținând celor trei inculpați.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria sectorului 1 București.
Acest caz s-a constituit prin disjungere din cauza penală prin care au fost trimiși în judecată inculpatul Mihai Necolaiciuc și alte persoane din conducerea CN CFR SA pentru prejudicierea acestei companii cu suma de peste 18 milioane de euro.
În 1 februarie 2008, fostul director general al Companiei Naționale a Căilor Ferate Române, Mihai Necolaiciuc în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, a fost deferit justiției pentru comiterea a șapte infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave și a trei infracțiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, care au produs companiei un prejudiciu de peste 18 milioane euro.
În perioada 2001-2003, inculpatul Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general al Companiei Naționale a Căilor Ferate Române și ordonator principal de credite, a angajat compania într-o serie de relații contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, cu încălcarea prevederilor legale, produse, bunuri și servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ și nefolositoare companiei.
Prin aceste operațiuni a fost creat un prejudiciu de 580.663.188.284 ROL (18 368 442 euro, calculat la cursul de schimb aferent perioadei de referință) în dauna CNCFR.
La activitățile infracționale au participat, în calitate de complici, și alte persoane din fosta conducere a CNCFR sau șefi de servicii – Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduț Ilie, Vlăduț Dragoș Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Țolea Adrian, precum și administratori ai unor firme – Ilișcă Marius și Nicula Ovidiu Lucian.
O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective 143.062.314.904 ROL (4.525.570 euro) au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamități naturale.
Firme paravan sau firme fantomă
Bunurile, produsele și serviciile achiziționate au reprezentat panouri de afișaj în stațiile CFR, un sistem de monitorizare a 100 km de traseu de cale ferată, cuplaje electrice, schimbătoare de cale ferată (macazuri), motorină și soluție de ignifugare. Din probatoriu a rezultat că furnizorii erau societăți care nu aveau autorizație de furnizor feroviar AFER pentru livrarea de bunuri și servicii către CNCFR. Mai mult, acestea erau fie firme paravan – care desfășoară o activitate aparentă, în realitate neavând personal calificat și nici posibilități tehnologice pentru a furniza serviciile în cauza – fie firme fantomă (firme fără activitate, având sedii fictive). S-a dovedit că o parte din administratorii acestor firme erau persoane cu antecedente penale.
Contractele referitoare la serviciile și produsele sus-menționate au fost încheiate de inculpatul Necolaiciuc Mihai în complicitate cu celelalte persoane din conducerea CNCFR inculpate în cauză, fără a exista o decizie a adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, a unui proiect sau referat de necesitate, a unui studiu de fezabilitate sau a unui buget aprobat.
Pentru a fi judecat în România, Necolaiciuc a fost extrădat din Statele Unite, el fiind adus în 20 aprilie 2011. Necolaiciuc a fost eliberat din arest în ianuarie 2012, fiind judecat în stare de libertate, pentru fraudarea companiei cu peste 70 de milioane de euro.