Drumul meșteșugarilor

Trei circuite turistice, până la atelierele a 21 de meșteri populari



Turiștii vor fi inițiați în tainele meșteșugului bucovinean chiar la meșteri acasă
Turiștii vor fi inițiați în tainele meșteșugului bucovinean chiar la meșteri acasă

Pe baza proiectului cultural „Arta tradițională din Bucovina – vector de dezvoltare în turismul contemporan”, care se desfășoară în perioada august – noiembrie 2010, turiștii veniți în județul Suceava pot găsi calea către atelierele a 21 de meșteri populari, prin intermediul a trei circuite turistice și zece pensiuni.
Proiectul, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, este cofinanțat de Centrul Cultural „Bucovina” (40.000 lei) și Administrația Fondului Cultural Național (19.700 lei).
Inițiatorii proiectului au ales trei circuite turistice:
Circuitul I – Suceava (Conacul Domnesc) – Rădăuți (Hotel Geralds) – Marginea – Sucevița – Voitinel (Hanul Voievozilor) – Putna (Cabana Putna Dorina) – Vicovu de Jos – Rădăuți – Suceava;
Circuitul II – Suceava – Gura Humorului (Best Western) – Frasin (Inima Bucovinei) – Vama – Mănăstirea Humorului – Gura Humorului – Cacica (Bucovăț) – Păltinoasa – Suceava;
Al treilea traseu, cu plecare tot din Suceava – Gura Humorului (Hilde’s Residence) – Vama – Pojorâta – Sadova (Dor de Munte) – Paltin – Vatra Moldoviței – Frumosu – Sucevița (Popas Bucovina) – Suceava.
Valorizarea meșteșugurilor tradiționale autentice
Obiectivul general al proiectului îl constituie valorizarea meșteșugurilor tradiționale autentice din Bucovina prin introducerea lor în circuitul turistic.
Turiștii vor fi inițiați în tainele meșteșugului bucovinean chiar la meșteri acasă, pe care îi vor cunoaște, în primul rând, prin lucrările pe care le au expuse în câteva vitrine speciale, aflate în structurile turistice de pe circuitele alese de organizatorii proiectului.
„Poposind la una dintre structurile turistice în localitățile de pe circuit, turiștii vor putea să vadă obiecte făcute de meșterii autentici din zona respectivă, vor avea la dispoziție pliante și hărți cu împrejurimile, pentru a se familiariza cu locul. Ei pot să aleagă meșterul popular pe care vor să-l cunoască și meșteșugul în care vor să se inițieze”, ne-a spus asistent proiect – consilier juridic Elena Bădăluță.
Managerul de proiect este directorul general al Centrului Cultural „Bucovina”, Vasile Ursachi, care a lucrat în echipă cu asistent proiect – consilier juridic Elena Bădăluță și responsabil financiar, economist Carmen Chirap. „Arta tradițională din Bucovina – vector de dezvoltare în turismul contemporan”, în opinia organizatorilor, își propune diversificarea ofertei turistice prin introducerea meșteșugurilor tradiționale în turismul contemporan – „Descoperă miracolul meșteșugului bucovinean” – în cadrul structurilor turistice, și cu promovarea pachetului de către toți operatorii, împreună cu informația despre creator și despre atelierul acestuia.