Pagube

Trei case distruse în urma unor incendii produse la sfârșit de săptămână



Sfârșit de săptămână de foc pentru pompierii suceveni, care au intervenit pentru stingerea mai multor incendii în județ. Un puternic incendiu s-a declanșat sâmbătă dimineață într-o gospodărie din satul Boroaia, unde la sosirea pompierilor ardeau acoperișul casei și interiorul acesteia, existând pericolul de propagare și la bucătăria de vară din apropiere. Patru echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările timp de două ore, interiorul locuinței construite din lemn degradându-se în mare parte. Au ars acoperișul pe o suprafață de peste 100 de metri pătrați, mobilierul din interior, aparatura electrocasnică și alte bunuri.
Un echipaj SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, o femeie de 70 de ani, care în încercarea de a mai salva câte ceva din casă a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată apoi la spital pentru îngrijiri. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost căldura degajată de o sobă neprotejată termic față de materialele combustibile din jur.
La primele ore ale dimineții de duminică focul a cuprins acoperișul unei case din satul Lipoveni, de lângă Suceava. Două echipaje de pompieri au găsit acoperișul casei și al unei anexe în flăcări, existând pericolul ca focul să se extindă la întreaga locuință. După o oră și jumătate de muncă s-a reușit stingerea vâlvătăii, însă focul a distrus acoperișul casei din lemn, o anexă gospodărească din plăci OSB, mobilier și bunuri casnice, lemn de foc și 300 kg de cereale, în foc pierind și 26 de păsări de curte. Incendiul a fost cauzat de încălzirea zonei din jurul coșului de fum, neprotejat față de materialele lemnoase din jurul său.
Aceeași duminică avea să le aducă necazuri și proprietarilor unei case din comuna Ciprian Porumbescu, care s-a aprins cu puțin înainte de ora 10. Au ars acoperișul casei pe aproape 100 de metri pătrați, planșeul casei făcut din lemn și s-au degradat pereții și tâmplăria. După două ore de intervenție incendiul a fost lichidat, cauza probabilă de izbucnire fiind o sobă neprotejată termic față de pereții din jur.



Recomandări