Concurs

Trei candidați la șefia Spitalului Județean Suceava

Trei persoane vor putea candida la șefia Spitalului Județean Suceava, după ce perioada de interimat se va încheia. Este vorba despre cei care s-au înscris la cursurile de management spitalicesc organizate de către Ministerul Sănătății. Conform normelor MS în vigoare, candidații la concursurile viitoare pentru directori generali de spitale trebuie obligatoriu să treacă prin cursurile Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar. Având în vedere această condiție, trei persoane sunt în prezent în poziția de candidați la șefia celei mai mari unități spitalicești din județ, acestea înscriindu-se de curând la cursurile de management organizate prin ordin al ministrului.
Este vorba despre directorul interimar al spitalului – economistul Constantin Dăscăliuc, medicul Lăcrămioara Balan – Șefa Serviciului Județean de Medicină Legală și medicul neonatolog Camelia Filote – unul dintre candidații la ultimul concurs de director general al Spitalului Județean.
Reamintim că, printr-un ordin al Ministrului Sănătății, începând cu 28 mai, la conducerea tuturor spitalelor din țară au fost numiți directori cu titlu interimar, consiliile de administrație fiind suspendate. Directorii interimari asigură conducerea unităților spitalicești timp de maxim 6 luni de zile, până la organizarea de noi concursuri, timp în care candidații trebuie obligatoriu să treacă prin cursuri de management sanitar.

Recomandări

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical
Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină