Trei ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului Poliției Rutiere Suceava, însă nici unul dintre ei nu a fost declarat admis.
Concursul s-a desfășurat în cursul zilei de ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, și trebuiau să se prezinte trei ofițeri care și-au anunțat intenția de a prelua comanda SPR, comisarul șef Laurențiu Hermeniuc, șeful Biroului pentru siguranța circulației în mediul urban, comisarul Liviu Sfichi, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, și comisarul Dănuț Matei, din cadrul Serviciului de Logistică.
Din motive necunoscute de noi, comisarul șef Hermeniuc nu s-a mai prezentat la concurs, doar Sfichi și Matei apărând în fața comisiei de examinare pentru a susține proba interviului pe teme profesionale, probă la care, pentru a fi declarați „admis”, ar fi trebuit să ia minim nota 7.
Cei doi, însă, nu au reușit să ia mai mult de 4,5, fiind declarați „respins”.
Conducerea IPJ Suceava urmează să anunțe o nouă dată de organizare a concursului pentru șefia SPR Suceava, funcție rămasă vacantă după pensionarea comisarului șef Romeo Butnariu.





