Prevenire

Trei bulgari, campanie antidrog în Suceava, alături de polițiști

Oaspeții bulgari au fost prezenți în județul nostru în perioada 31 martie – 3 aprilie a.c
Oaspeții bulgari au fost prezenți în județul nostru în perioada 31 martie – 3 aprilie a.c

Trei bulgari, reprezentanți a două organizații din țara vecină care luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor, au fost prezenți zilele trecute la Suceava, ca oaspeți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. S-a întâmplat în cadrul campaniei de prevenire a consumului de plante și substanțe cu efect halucinogen „Împreună Pentru Siguranța Copilului Tău. Parteneriat Poliție – Școală – Familie”, campanie în care este angrenat și IPJ Suceava.
Oaspeții bulgari au fost prezenți în județul nostru în perioada 31 martie – 3 aprilie a.c., realizând zece reportaje video cu copii din județ implicați în activități recreativ-educative, ca alternativă la intrarea în mediile propice consumului de droguri, și participând la activități de promovare a voluntariatului în rândul tinerilor, activități realizate în școli, dar și la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Duminica trecută, la finalul vizitei, a fost organizată o întâlnire de lucru la sediul poliției, fiind discutate aspecte de interes comun privind evoluția tinerei generații în spațiul european, precum și modalități de implicare a tinerilor în activități de natură socială și artistică.
„Se pun astfel bazele unui parteneriat balcanic pe linia prevenirii criminalității și promovării drepturilor și intereselor tinerilor. Prin cooptarea organizațiilor din Bulgaria închidem un cerc partenerial al vecinilor balcanici, act ce propune realizarea unor proiecte comune și abordarea unitară a unor fenomene criminogene cu manifestare la nivel european”, a declarat inspectorul Ionuț Epureanu, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire al IPJ Suceava.