Vama Siret

Trei botoșăneni s-au ales cu mașinile confiscate și cu dosare penale pentru contrabandă

Trei botoșăneni s-au ales cu mașinile confiscate și cu dosare penale pentru contrabandă
Trei botoșăneni s-au ales cu mașinile confiscate și cu dosare penale pentru contrabandă

Trei proprietari de autoturisme, originari din municipiul Botoșani, au plecat pe jos spre casă din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, după ce echipele de control le-au reținut mașinile în vederea confiscării.
Ieri dimineață, echipa de serviciu a descoperit în autoturismul marca Fiat Doblo, condus de Dragoș R., în vârstă de 31de ani, 379 de pachete de țigări, care erau ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locașuri special amenajate sub scaunele din față. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, comisar Ilie Poroch Serițan, pentru că botoșăneanul mai fusese sancționat anterior cu amendă de 5.000 lei pentru sustragerea de la controlul vamal, tot pentru țigări, polițiștii de frontieră i-au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul său, estimat la 16.000 lei și țigările, în valoare de 1.516 lei, au fost reținute în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră suceveni.
Într-o situație similară s-a aflat, câteva ore mai târziu, un alt botoșănean, Teodor R., în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism marca Fiat, cu mențiunea că acesta ascunsese, tot sub scaunele din față, patru sute de pachete de țigări marca Monte Carlo. La fel ca și concitadinului său, lui Teodor R. i-au fost confiscate țigările și autoturismul evaluat la 16.000 de lei.
„Isprava” celor doi a venit după ce, cu o zi înainte, unui alt cetățean din municipiul Botoșani, Mihai C., de 34 de ani, i-a fost confiscat un autoturism marca BMW, 440 de pachete de țigări Monte Carlo, și a fost amendat cu nouă mii de lei, din același motiv.