La propunerea IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat marți rezoluția de începere a urmăririi penale față de Petru I., de 63 ani, din comuna Ipotești, Constantin U., de 37 ani, din municipiul Suceava, și Anton P., de 39 ani, din orașul Siret, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În sarcina învinuiților s-a reținut faptul că, în intervalul 31.03.2012 – 21.04.2012, în calitate de agenți de pază și gestionari stații carburanți auto din cadrul a două societăți comerciale, și-au însușit cantitatea de 7.140 litri de motorină, valoarea prejudiciului fiind de 41.227,87 lei, din care 23.463,37 lei recuperat.
Tot marți, la propunerea IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluția de începere a urmăririi penale față de Loredana A., de 38 ani, și Maricica B., de 41 ani, ambele din municipiul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă.
În sarcina învinuitelor s-a reținut faptul că, în calitate de manipulante mărfuri la o societate comercială din Suceava, în perioada martie 2012 – ianuarie 2013, cu rea-credință, cu ocazia gestionării mărfurilor existente la punctul de lucru, au pricinuit pagube societății în valoare de 37.564,79 lei.
„După definitivarea cercetărilor se va dispune procedural”, se precizează în comunicatul poliției.