Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Salcea, care a provocat un accident mortal și a fugit, și care nu avea nici permis de conducere, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare. Inculpatul, Bogdan Semian, a încasat această pedeapsă destul de grea în condițiile în care a fost judecat și a primit pedepse pentru trei infracțiuni. Tânărul are posibilitatea de a face apel, sentința nefiind definitivă.
Accidentul cu consecințe tragice s-a produsîn seara zilei de 4 iulie a.c., pe strada Vișinilor din Salcea. Este un drum secundar, de pietriș, care se desprinde de pe drumul care leagă Salcea de Prelipca.
Bogdan Semian, în vârstă de 19 ani, din Salcea, conducea un VW Polo înmatriculat în Bulgaria. În mașină mai era un tânăr de 19 ani, pasager, dar și Dănuț Semian, în vârstă de 47 de ani, tatăl celui care se afla la volan.
Tânărul fără permis mai circula și cu viteză excesivă pe drumul cu pietriș.
Șoferul de 19 ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a intrat în coliziune laterală cu un gard din beton. Impactul a fost deosebit de violent, mașina trecând prin temelia gardului. Partea laterală dreapta a mașinii a fost complet distrusă. Pompierii militari de la Detașamentul Suceava au găsit la fața locului doi oameni încarcerați în mașină. Este vorba de pasagerul din dreapta față și bărbatul care se afla pe bancheta din spate, tatăl șoferului. Bogdan Semian a ieșit pe picioarele lui din mașină și a fugit, atrăgându-și astfel încă un capăt de acuzare.
Constantin Gigică, în vârstă de 19 ani, pasagerul din dreapta șoferului, a murit la câteva ore de la accident. Bărbatul de 47 de ani, tatăl șoferului, a suferit leziuni grave, dar a scăpat cu viață.
Șoferul fugar, depistat după puțin timp, a fost verificat cu etilotestul, rezultând valoarea de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Alcoolemia a fost sub limita penală.
Interdicție de a conduce vehicule timp de 4 ani, după executarea pedepsei
Șoferul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului”.
Cea mai grea pedeapsă a primit-o pentru ucidere din culpă, 2 ani și 6 luni, iar în urma aplicării sporului de o treime din celelalte a rezultat pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare.
Magistrații de la Judecătoria Suceava au mai stabilit ca tânărul să aibă interdicție de a conduce autovehicule pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei.
Bogdan Semian a executat deja aproape cinci luni de detenție, în arest preventiv. El a fost menținut după gratii până pe 1 decembrie, dată de la care a fost plasat sub control judiciar.
Pedeapsa executată până acum va fi scăzută din condamnarea finală.
Judecătorii au mai stabilit și ca asiguratorul parte în dosar să achite daune de până la 10.000 de euro părților civile din dosar, rude ale tânărului care a murit.
Pedeapsă
Trei ani și jumătate de închisoare pentru un tânăr care a provocat un accident mortal și a fugit
