Naivitate

Trei angajate de la Primăria Cajvana, țepuite copilărește prin SMS



Trei femei angajate la Primăria orașului Cajvana, pe posturile de contabil, asistent social și secretar, au fost înșelate de un necunoscut care le-a trimis mesaje SMS în care le anunța că au posibilitatea de a beneficia de o ofertă avantajosă de minute de telefonie în rețeaua Orange.
Înșelăciunea s-a petrecut în cursul zilei de marți, însă cele trei păgubite au sesizat Poliția orașului Cajvana abia a doua zi, în jurul orei 10.00, când au realizat ce s-a întâmplat.
Anuța Moroșan, în vârstă de 45 de ani, Adriana Davidoaia, de 36 de ani și Matroana Iacoban, în vârstă de 55 de ani, au primit pe rând mesajele SMS și apoi au fost contactate de un individ care le-a explicat că pot beneficia de o ofertă foarte avantajoasă de minute numai după ce dictează prin telefon mai multe coduri de reîncărcare. Cele trei au transmis fiecare mai multe coduri de reîncărcăre a câte 20,8 euro, fără ca nimeni din primărie să-și dea seama că ceva nu este în regulă.
Două dintre păgubite au precizat că au efectuat câte trei reîncărcări, în timp ce una nu a putut preciza exact valoarea prejudiciului.
Polițiștii au deschis o anchetă și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuți.
Țepe de acest gen s-au înregistrat de foarte multe ori în județ, de fiecare dată poliția făcând apel la oameni să nu dea curs solicitărilor și anunțurilor privind pseudocâștiguri venite prin telefon și subliniind că aceste coduri de reîncărcare nu trebuie dezvăluite sub nici o formă nimănui. În puținele situații în care autorii înșelăciunilor prin telefon au fost prinși a fost vorba de deținuți din penitenciare, unii cu pedepse foarte grele, de la care, de regulă, prejudiciile nu mai pot fi recuperate.