Doi copii și un bătrân în vârstă de 79 de ani care se deplasau pe biciclete au fost implicați în accidente rutiere într-o singură zi, unul dintre ele, cel în care a căzut victimă vârstnicul, fiind mortal. Accidentele au avut loc duminică.
Primul accident s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 7.45, pe DJ 209A, pe raza satului Mihăiești, comuna Horodniceni. Dumitru T., în vârstă de 79 de ani, localnic, se deplasa cu o bicicletă pe raza localității. Poliția precizează că biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Un accident aparent banal s-a transformat însă în câteva ore într-o tragedie. Bărbatul în vârstă de 79 de ani a decedat pe un pat al Spitalului Județean Suceava duminică, în jurul orei 14.30.
Un al doilea accident s-a petrecut seara, în jurul orei 21.00, pe strada Mănăstirii din satul Sf. Ilie, în comuna Șcheia.
Conform anchetei poliției, un minor în vârstă de 8 ani, localnic, aflat pe o bicicletă, a intrat pe sensul opus într-o curbă, izbindu-se într-un autoturism condus regulamentar pe contrasens. După impact, minorul s-a ridicat și a fugit, fiind recunoscut de conducătorul auto și identificat ulterior la domiciliu. Audiată, mama minorului a declarat că nu se deplasează cu copilul la spital deoarece acesta nu a suferit leziuni corporale, nu depune plângere și nu solicită efectuarea de cercetări cu privire la eveniment.
Tot în jurul orei 21.00, un al treilea accident s-a petrecut în satul Mihoveni, comuna Șcheia. Un minor în vârstă de 7 ani, localnic, aflat pe o bicicletă, s-a izbit într-un autoturism aflat în staționare. Copilul a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu leziuni care necesită două-trei zile de îngrijiri medicale.
Avertisment poliție: “Atenție, părinți, la deplasarea copiilor pe biciclete”
„Având în vedere faptul că numai în 24 de ore s-au înregistrat trei evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor, polițiștii atrag atenția cu privire la conducerea pe drumurile publice a unor astfel de mijloace de deplasare. De asemenea, în contextul vacanței de vară pentru elevi, părinții sunt sfătuiți să supravegheze deplasarea copiilor pe bicicletă și să manifeste maximă responsabilitate în vederea prevenirii unor evenimente negative”, a declarat inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției.
Indisciplina bicicliștilor a fost constant, în ultima perioadă, printre cauzele principale de producere a accidentelor. La un moment dat, aceasta a fost a treia cauză a tragediilor de pe șosele, după viteza conducătorilor auto și indisciplina pietonilor.