Spaniolii mănâncă boabe de struguri în noaptea de Anul Nou, la ora 12, simbol al dorințelor pentru fiecare din cele 12 luni ale anului următor, iar napolitanii își aruncă pe fereastră lucruri vechi, care reprezintă anul ce se termină – popoarele lumii au fiecare propriile obiceiuri de Anul Nou.
În Europa, Anul Nou este adesea un timp al superstițiilor și prezicerilor. În unele părți din Elveția și Austria, localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că Papa, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare care va scăpa și va distruge lumea în anul 1000. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, toți au fost fericiți, dar, în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobișnuite.
În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii își lasă încălțările lângă șemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradițională este „vassilopitta”, o prăjitură în care este pusă o monedă de argint sau de aur. Cine găsește moneda va avea noroc în anul respectiv.
În Scoția, Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, ce sunt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars și celui nou îi este permis să vină. Scoțienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar. În Scoția a apărut și „Auld Lang Syne”, unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou printre vorbitorii de engleză. Un cântec vechi, el a fost publicat pentru prima dată de poetul Robert Burns, în 1796, în cartea „Scots Musical Museum”.
Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare din cele 12 bătăi la ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorințe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, noaptea de Anul Nou este ocazia, pentru mirese, să-și strecoare verigheta în cupa de șampanie și să ciocnească.
Obiceiul boabelor de struguri există și în Portugalia, cu diferența că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghițite 12 smochine care simbolizează 12 dorințe pentru anul ce vine.
La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca „choucroute” (un fel de varză murată cu cârnați) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar, o monedă, pentru a avea bani tot anul.
La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor care trebuie să treacă în timpul nopții pentru a face curățenie. Tradiția, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători.
În noaptea de Anul Nou, numită „Capodanno”, italienii obișnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăție și abundență.
„Oudejaarsdag” sau ziua anului trecut (31 decembrie) este sărbătorită, în Olanda, printr-un exces de focuri de artificii care încep în zori și țin până târziu în noapte. De altfel, aceasta este singura zi în care artificiile sunt autorizate și sunt puse în vânzare cu numai trei zile înainte de Anul Nou.
În țări din America Latină, precum Ecuator sau Peru, cu puțin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuși de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpușile sunt expuse apoi în fața caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopții, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credința conform căreia dacă porți o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii; astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roșul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care dorește să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.
Rușii, la fel ca și românii, obișnuiesc să bea șampanie la miezul nopții și, după ora 12, să deschidă ușile și ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.
În ebraică, Anul Nou se numește „Rosh Hashanah”. Este o perioadă sacră, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut și promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe și produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.
În calendarul islamic, care se bazează pe mișcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătorește pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun semințe de grâu la încolțit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul crește și amintește de primăvară și de viața nouă care începe.
Hindușii nu sărbătoresc noul an în același timp sau în același fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roșu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori și daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineața anului nou, copiii trebuie să țină ochii închiși, până când sunt conduși de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfârșitul lunii octombrie, în același timp cu cu festivalul Diwali, când pe acoperișuri se pun mici opaițe cu ulei, aprinse.
În Aprilie, când Soarele se miscă din Casa Peștilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade de obicei pe 13 sau 14 aprilie.
În Vietnam, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El începe la 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcție de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou, se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătorește pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obișnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.
Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie și 19 februarie, când este Lună Nouă, Yuan Tan. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, așa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei își sigilează ferestrele și ușile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.
Pentru japonezi, Anul Nou/”Oshogatsu” este una dintre cele mai importante sărbători și un simbol al înnoirii. În decembrie sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele și grijile anului pe cale să se încheie și se pregătesc pentru un nou început. Neînțelegerile și animozitățile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopții, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărți saké (băutură tradițională, n.r.) și pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunță trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul și purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc „otoshidamas” – mici cadouri cu bani înăuntru.
Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la români Îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparținând timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărții „Zile și mituri”, asemănător divinității, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare pentru a renaște după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărțit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun și miezul nopții de 31 decembrie și apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se mărește noaptea, sporește frigul și întunericul și, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simțit fenomenul solstițiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului și ziua să crească puțin câte puțin, „cu cât sare cocoșul pe pragul casei” sau „cu cât se mișcă puiul în găoacea oului”. Prin multe obiceiuri și credințe care exprimă la început teama, dezordinea și haosul, iar după miezul nopții de Revelion optimismul, veselia, ordinea și echilibrul, oamenii acordă diverse semnificații fenomenelor naturale care se desfășoară independent de voința lor.
