Trecerea de pietoni e mai periculoasă ca o prăpastie

Titlul de mai sus nu conține nicio forțare. E vizibil că nu există în România aventură mai riscantă, care să ne cuprindă zilnic pe toți, decât traversarea unei străzi pe trecerea de pietoni. La fel de aventuros e să sari printr-un cerc de foc, de pildă, sau să treci înot un râu plin cu crocodili.
Aici, în comportamentul șoferului față de pietoni, se vede foarte bine gradul nostru de prostie și de sălbăticie. Aici se vede cât suntem de reduși, aici se vede mai ales cât suntem de răi sufletește și cât de mult ne detestăm și ne urâm aproapele. Automobilele nu numai că nu opresc înainte de zebră, dar deseori nici măcar nu reduc viteza.
De foarte multe ori, trecătorii care nu-s cu ochii în șaișpe rămân schilodiți pe viață, condamnați la cărucior și la pempărs. Tot mai des, trecerea pe la zebră se lasă cu accidente mortale. Cele mai frecvente victime sunt bătrânii și copiii. Primii, cu simțurile reduse de toceala anilor, nu mai au nici vigilența, nici viteza de reacție de altădată. Iar copiii sunt prea zgubirlitici, prea cu gândul la joaca lor. Scuturați de agitația lor continuă, gândul le e doar la năzbâtii.
Detestabilă este mai ales complicitatea mută a judecătorilor, care refuză să-i bage la beci pe șoferii ucigași pe zebră. Prin sentințele lor cu suspendare, ei le transmit acestora să meargă mai departe, pe drumul lor de nemernicie.
Zilele trecute, un jude de prin părțile noastre l-a eliberat pe un șofer care omorâse un copil de zece ani, pe o trecere pietonală din Suceava. L-a strâns la piept fierbinte ca pe un frate drag și l-a lăsat să plece acasă, la gagică și la alte accidente, care îl așteaptă cu nerăbdare.
Încă o dată se demonstrează că în România judecătorul e cel mai bun prieten al infractorului. Sub armura lui de avantaje materiale uriașe, acest magistrat îmbuibat nu mai vede durerea omului de rând. Nici nu cred că îl interesează.