Șoferii care circulă des pe Calea Unirii vor putea respira ușurați, fără a mai strânge din dinți și mormăi nervoși de fiecare dată când mașina le trecea peste șinele de cale ferată de la baza cartierului Burdujeni, care asigura pe vremuri transportul feroviar între strada Bazelor și fostul IRIC.
În urma discuțiilor purtate de viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi cu actualul proprietar al căii ferate uzinale, Ioan Mânicaru, directorul SC Electro-Sirama SRL, municipalitatea suceveană a obținut acordul de acoperire a căii ferate cu mixtură asfaltică, pe porțiunea care se intersectează cu Calea Unirii.
Lucrarea va fi făcută în cadrul programului de modernizare a principalei artere de circulație a Sucevei, care este în plină desfășurare.
Acest acord permite municipalității sucevene să refacă strada cu trei straturi de asfalt chiar și în zona respectivă, care provoca numeroase bătăi de cap și pagube șoferilor care treceau peste șinele de cale ferată scoase din uz.
Conform convenției încheiate, în situația în care calea ferată devine funcțională pe toată lungimea ei, Primăria Suceava se obligă ca în termen de șase luni de la notificarea făcută de proprietarul acesteia să procedeze la decopertarea asfaltului de pe trecerea la nivel cu calea ferată.
Ușurare pentru șoferi
Trecerea de cale ferată de pe Calea Unirii va fi acoperită cu asfalt
