Trece vara!

Simt cum îmi scapă vara printre degete! Am, în curte, câțiva crini de baltă. Când își deschid trompetele albe, e cel mai clar semn al toamnei implacabile. Una dintre pisicile mele, Suzana, obișnuiește să doarmă pe treptele scării ce duce la mansardă. E-o mâță-termometru. Cum în partea de sus a scării se adună aerul cald și jos e ceva mai rece, Suzana își alege treapta cu temperatura convenabilă. Moțăie, acum, pe treapta a patra, după ce toată vara a dormit pe prima. Și-o să tot urce, pe măsură ce mercurul scade în termometre…
Aștepți jumătate de an să vină vara și, când constați că se mistuie, te-ntrebi cu ce te-ai ales. Drumurile bucuriilor de odinioară se-nchid unul după altul. De necrezut, dar Delta nu mai are pește! Se-ntorc goale și bărcile lipovenilor, iar cherhanalele duhnesc a pește, dar n-au coadă de pește. A rămas barem mirosul, încrustat în zidărie și-n podele solzoase, să amintească belșugul deceniilor trecute. Ceea ce se petrece acum în Deltă este o imensă bătaie de joc. Tărâmul liniștii și-al apelor limpezi este potopit de vuietul bărcilor forțoase, care mișună abitir, și cu rost, dar, mai ales, fără rost, ridicând mâlul, zădărnicind tentativele peștanilor de a-și fecunda icrele, zburătăcind păsăretul. Mult hulita plasă monofilament, care rade tot, inclusiv puietul mărunt, a rămas la mare cinste, câtă vreme un barcagiu mi-a spus că până și primarul din satul lui a fost prins cu plase interzise, așa că… Localnicii, dacă nu mai au ce pescui, storc turiștii. La Dunavăț, barca de 5 CP costă un milion vechi pe oră, iar un borș de pește, 180.000! Practicând astfel de prețuri, pensiunile apărute ca ciupercile în toate cotloanele Deltei își dau cu firma-n cap: amicii care au fost vara asta la Dunavăț mi-au spus că nu mai calcă pe acolo în veci!
Nici bătrânul Prut, cel ce oferea, cu ani în urmă, bucuria diverselor și babanelor capturi, nu mai trimite către cârligul undiței decât bieți fusari dungați, care, după ce înghit momeala până-n nodul duodenului, rămân neclintiți și fac ore-n șir pe morții în păpușoi, nelăsând barem mreana să-și încerce și ea nenorocul. Gazetele scriu că-i criză generală și-n lumea viețuitoarelor apei, că, în ultimii ani, talia peștilor a scăzut la jumătate (!) și nici un FMI n-are cum drege ceea ce poluarea, neglijența și braconajul au distrus temeinic și pe nesimțite. Rămân bălțile private, decise să ofere pescarului confort de două stele (la Botoșani și nu numai), construind pe mal căsuțe dichisite (deocamdată, fără internet), dar, altfel, numai bune să-ți inviți prietenii la o cafea frapè și la lectura presei pe baltă. Confort am acasă, la pescuit vreau natură slobodă și nudă – mai bine prăsesc doi-trei carași în cadă și-i prind cu râmă de-acolo, tot una-i! Despre prețuri, nici nu mai vorbesc! Ai prins peștanul, dai milionul.
Și lumea ciupercilor s-a „contras”, mai abitir decât produsul intern brut. Puținii hribi care se mai vând pe la Humor, pe la Pipirig, la marginea șoselei, dacă-i tai cu briceagul, constați că-s viermănoși de sus și până-n pălărie. Numai buni, adică, pentru păcălirea turistului inocent, care se crede la Kaufland, sub oblăduirea Oficiului pentru protecția consumatorului. La Molid, viteaza bătrână Filica, a-tot cunoscătoare a rânduielilor pădurii, trăitoare singură într-un capăt de lume ocrotită doar de vigilența mioriticului Julius, mi-a spus, ca și anul trecut: „n-a plouat, domnu’ ”. Poate în ograda ei, că, altfel, a curs din cer cu nemiluita. Mai poți păți ca la Suha: intrând pe un drumeag ce duce la bine știutul zăcământ de gălbiori (vara asta, pustiu), m-am trezit, la întoarcere, cu bariera lăcătuită. Ieși dacă poți! Jinduitul anotimp i-a fericit, probabil, pe amatorii de înghesuială pe litoral: s-or fi simțit de minune în viermuiala de la Aqua-land. Doar n-or să recunoască, în cercul amicilor, că, după două-trei zile, își doreau cel mai mult… să se întoarcă acasă… Trece vara. Vin zăpezile. Horațiu spunea că „anii care se duc ne răpesc mereu câte ceva.” Mie unul, biet nostalgic al adevăratei Românii pitorești, care n-am nevoie de costisitoare promovări tv pentru a-mi alege potecile luncilor, codrilor, obcinelor, simt că mi se ia, pe nesimțite, tot farmecul verilor de odinioară.