Trec miliardele pe deasupra tușei Maria

Secetă în Bărăgan și nu numai. Meteorologii vestesc ploi puține și caniculă cât cuprinde în lunile de vară. Cu alte vorbe – secetă. Tușa Maria din satul meu, care poate fi lângă Ploiești, lângă Fetești sau lângă Suceava, a aflat de secetă pe traiectul ancestral al semnelor ei. Primul semn e sapa care intră greu în pământ la prima prașilă a porumbului. Apoi soarele bate, zice ea, “prea iute” pentru această lună de primăvară. Arde creierii prin broboadă, scoate sudoarea din mâini, chiar când te hodinești. Soarele și lipsa ploii, nu e nevoie să o spună meteorologii, înseamnă prăpăd, sărăcie, foamete. Se usucă vitele pe picioare, coastele le ies prin piele sculptate de dalta meșterului foame, artizan desăvârșit al scheletului anatomic.
Între timp, pe deasupra tușei Maria trec miliarde de euro. Sumele sunt atât de mari încât, și dacă le aude la televizor, nu le pricepe. În România intră în aceste luni 20 de miliarde euro, la care s-au adăugat alte șase miliarde împrumutate deja, e drept pe șest, de guvern. Tot bănetul ăsta este o abstracțiune pentru tușa Maria, care ară tot cu plugul tras de boi și prășește cu sapa.
De două zile analiștii și politicienii se ceartă în toate ecranele de televizor pe un contract, semnat cică de Guvernul României, prin care băncile străine se angajează să nu trimită banii primiți din aceste împrumuturi, acasă. Banii sunt destinați creditării economiei românești muribunde. Numai că, zic unii, clauza este lovită de nulitate. Este un fel de noblesse-agreement, dar cine are vreme de noblesuri acum? Adică nu este obligatorie. Clauza semnată de România și bănci nu e musai.
Și cum au venit primele cinci miliarde de euro, dintr-o primă tranșă a împrumutului, patru au și plecat îndărăt în Viena, Atena și alte capitale, unde băncile mici din România își au sediile mamă. Pentru noi sunt mame vitrege, după cum se vede. Le vom sancționa, se bățoșește Boc, împrumutând tonul șefului lui de partid și de guvern, Traian Băsescu, prin metoda Robin Hood. Adică, mă chinui să înțeleg eu, dar tușa Maria nu pricepe nici atât, câștigurile băncii vor fi dijmuite masiv printr-o hotărâre a Executivului bucureștean. Niet! – zice legea. A fost doar o înțelegere. Peste ea există o altă patalama mai mare – libera circulație a capitalului. Și unde e libertate nu-i loc de angajamente de obraz între negustori.
În consecință, Boc se răstește degeaba. Cum prind un euro, declară Nicolae Dănilă, fost președinte executiv al BCR, unul dintre profesioniștii sistemului nostru bancar, băncile străine îl și trimit în țările lor. Cu alte cuvinte, Băsescu ne-a îndatorat cu cea mai mare sumă cu care a fost împrumutată România vreodată, degeaba. De florile mărului. De-a surda.
Pe deasupra tușei Maria, țărancă bătrână și săracă, aflată la prașilă, trec în dreapta și-n stânga, pe căi electronice mai ales, dar și cu avioanele, uriașe sume de bani. În țărâna ei neagră și uscată nu cade nici un euro. Sărăcia e la fel. Parcă totuși un pic mai aspră și mai nemiloasă decât alte dăți.