Trebuie să fim cinstitori ai Maicii Domnului

Trebuie să fim cinstitori ai Maicii Domnului
Trebuie să fim cinstitori ai Maicii Domnului

Se zice că un copil își căuta mama. „Nu ați văzut pe mama?”– întreba copilul. Și cineva îi spune: „Mă copile, am văzut o femeie, a trecut adineaori pe aici”. Dar zice copilul: „Eu nu caut o femeie, eu o caut pe mama”. Nici mamele noastre nu sunt o femeie ca toate femeile, ci sunt unice față de celelalte femei. Deci, Maica Domnului, dacă îngerul a spus: „Binecuvântată ești tu între femei”, nu mai avem noi alt cuvânt să spunem că Maica Domnului a fost o femeie ca toate femeile, pentru că nu a fost o femeie ca toate femeile.
Înainte cu mai mulți ani, știu eu, vreo șapte, am citit o carte intitulată Faceți ceea ce vă va spune El (cuvinte spuse de Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii). Autorul acestei cărți pune o problemă pe care mi-am pus-o și eu cu mai mult timp în urmă: că oamenii de astăzi sunt mai puțin cinstitori ai Maicii Domnului și se întreba din ce cauză. Și răspunsul, care mi-a plăcut foarte mult, era acesta: „Creștinismul nostru este un creștinism de idei”, fiți atenți ce frumos urmează, „și ideile n-au mamă”.
Dacă Îl avem pe Domnul Hristos în cinstea cuvenită, dacă pentru noi Domnul Hristos este o realitate, nu putem să nu fim cinstitori și ai Maicii Lui. Iar dacă pentru noi Domnul Hristos este o idee, n-avem atunci pentru ce să-I cinstim mama, pentru că ideile n-au mamă. Extraordinar de frumos prezentată chestiunea!
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 85-86) (Sursa: Doxologia.ro)

Recomandări

Un reper al artei din Bucovina, artistul Radu Bercea a fost omagiat prin lansarea unei expoziții la Gura Humorului

Prima casă finalizată și predată la cheie unei familii de pensionari din Broșteni, căreia apele i-au luat totul

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii